Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Robu crede în cuvântul dat de Antonescu şi Ponta

Publicat in Ziua de Vest, miercuri 30 ianuarie 2013 ·

Nicolae Robu, primarul Timişoarei, pune accent mai mare pe cuvântul dat decât pe realitatea din bugetul României. Robu a primit asigurări direct de la Crin Antonescu că în 2013 vin bani guvernamentali la Timişoara, pentru noua clădire a Spitalului de Copii, dar şi pentru bazinul olimpic. Promisiuni de finanţări pentru Timişoara au făcut şi premierul Ponta şi ministrul Dragnea. În realitate, cele două obiective nu apar (niciunul) ca obiectiv distinct, cu „fişă de obiectiv”, în bugetul pe 2013.

Robu aşteaptă respectarea promisiunilor

Primarul Timişoarei are încredere că Guvernul Ponta nu îi va dezamăgi pe timişoreni, chiar dacă nimeni nu poate garanta că proiectele vor fi finanţate. Cel puţin nu pe hârtie. „În legea bugetului, nu vor exista fişe de obiectiv pentru Timişoara. Aceasta este realitatea, dar asta nu înseamnă că la Timişoara nu vor veni bani de la buget pentru proiectele sale. Când în legea bugetului există o fişă de obiectiv avem garanţii, experienţa însă dovedeşte că foarte multe proiecte fără fişe de obiectiv au fost finanţate. Mizăm pe finanţarea de la bugetul de stat a două obiective: extinderea Spitalului de Copii şi bazinul de înot olimpic. Am discutat acest lucru la Bucureşti, cu domnul Crin Antonescu. Am primit şi promisiunea premierului. Despre bazinul de înot am discutat şi cu domnul Dragnea şi îmi exprima încredera că cele două obiective vor fi finanţate în 2013”, a declarat primarul Nicolae Robu.

Centura de ocolire rămâne pe 2014

Edilul capitalei Banatului susţine că pentru centura de ocolire a Timişoarei, foarte probabil, nu vor exista bani guvernamentali în 2013. Robu spune că extinderea centurii va începe abia în 2014 şi va fi finanţată în mare parte din fonduri europene. În ianuarie, liderii autorităţilor locale şi judeţene le-au prezentat parlamentarilor de Timiş o listă cu 15 proiecte majore în vestul ţării, ce a

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calendar ortodox, 29 iunie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel. La aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea şi

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Botoșani Cinci copii la spital, după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure

Ziua Constanta acum 37 minute
Cinci copii din județul Botoșani au fost transportați de urgență la spital după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure. „Prezentau dureri abdominale cu vărsături. Li s-au recoltat analize de laborator, tratament și au fost inter

The New York Times îi cere lui Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă după dezbaterea cu Trump

News.ro acum o ora
Consiliul editorial al prestigiosului cotidian american The New York Times i-a cerut, vineri, preşedintelui Joe Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă, după dezbaterea sa dezastruoasă cu Donald Trump din ziua precedentă. Într-un editorial pu

Scenariile pentru calificarea României în optimile de finală la Euro 2024

Crai Nou acum o ora
După cele două meciuri jucate până acum, naționala României continuă să conducă grupa E mulțumită golaverajului. Victoria cu 3-0 împotriva Ucrainei și înfrângerea 2-0 cu Belgia, ne menține cu golaveraj de +1 gol și există multe scenarii pentru ultim

Congres extraordinar la USR. Formaţiunea îşi desemnează candidatul la prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Congresul extraordinar al USR de sâmbătă începe la ora 10.00. În cadrul acestui eveniment, delegaţii partidului vor alege candidatul USR la alegerile prezidenţiale şi membrii unui nou Birou Naţional. Congresul va începe cu un discurs al noului preşe

UE cere Temu şi Shein detalii despre modul în care respectă regulile UE privind conţinutul online, până pe 12 iulie

News.ro acum 2 ore
Retailerul chinez de comerţ electronic rapid Temu şi colega fondat în China Shein au primit ordine de la autorităţile de reglementare tehnologice din UE să furnizeze detalii despre modul în care respectă regulile UE privind conţinutul online până pe

Astronauţii NASA vor rămâne mai mult timp pe Staţia Spaţială Internaţională pentru a rezolva probleme apărute la capsula Boeing

News.ro acum 2 ore
Doi astronauţi NASA vor rămâne mai mult timp pe Staţia Spaţială Internaţională, în timp ce inginerii rezolvă problemele apărute pe noua capsulă spaţială Boeing în timpul călătoriei, potrivit apnews.com. Vineri, NASA nu a stabilit o dată de întoarcer

Război în Ucraina - Volodimir Zelenski a anunţat eliberarea şi întoarcerea în ţară a zece civili reţinuţi de Rusia şi Belarus

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat vineri eliberarea şi întoarcerea în Ucraina a zece civili, inclusiv doi preoţi şi un oficial local, care au fost luaţi prizonieri în Rusia şi Belarus. Rusia şi Ucraina, care se află în război de ma

Scandal politic bizar. Doi miniștri, arestați pentru că i-ar fi făcut vrăji preşedintelui

Ziare.com acum 2 ore
Maldive, naţiunea insulară din Oceanul Indian cunoscută pentru plajele sale şi care se bucură în general de stabilitate politică, este zguduită în aceste zile de acuzaţii bizare de magie neagră în care sunt implicaţi oficiali de rang înalt, relateaz

Vremea

București
acum

28°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

28°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

31°
sâm.

21°/31°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

19°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°