Imigraţia a fost în creştere în Germania în 2011, cifrându-se la aproape 960.000 de persoane, dintre care 10% au fost români, conform celui mai recent raport al guvernului federal privind imigraţia, prezentat miercuri de ministrul adjunct de resort, Maria Böhmer, informează postul Deutschlandradio şi agenţia EFE.
'Germania este astăzi o ţară de imigraţie, ceea ce este un lucru bun, pentru că avem nevoie de mână de lucru calificată', a subliniat Maria Böhmer.
Faţă de 2010, imigraţia totală a crescut cu 20 de procente, ajungând la 958.299 de persoane.
Potrivit raportului, anul 2011 a consemnat creşterea numărului de imigranţi din statele Uniunii Europene. Din totalul imigranţilor, 62% au provenit din aceste state, principalele ţări de origine fiind Polonia -18%, România -10%, Bulgaria -5,4%, Ungaria -4,4%, Italia - 3,4%, urmate de SUA - 3,3% şi Turcia - 3,2%. Comparativ cu anul 2006, ultimul înaintea aderării României la UE, numărul românilor care au imigrat în Germania a crescut de circa patru ori, fiind în 2011 de 95.479.
Faţă de 2010, a crescut substanţial imigraţia din state europene puternic afectate de criza financiară, în primul rând Grecia (cu 84%) şi Spania (31%).
În ce priveşte imigraţia ilegală, după o uşoară scădere în 2010, în 2011 s-a înregistrat o creştere cu 18,6%, ajungând la 21.000 de persoane, mai ales sârbi, turci, kosovari şi macedoneni. Alte 3.400 de persoane au fost întoarse de la frontieră.
În 2011, Germania a continuat să fie însă şi o ţară de emigraţie pentru 678.969 de persoane. Principalele ţări de destinaţie ale emigranţilor germani au fost Polonia - 15,7%, România - 8,7% (59.330), Turcia - 4,8%.
În opinia guvernului federal, Germania rămâne la nivel european 'o ţară principală de imigraţie', câştigând în atractivitate pentru străini