”În spatele fiecărei plăceri se află şarpele nefericirii. În lume nu există plăcere permanentă. Corpul îţi poate fi foarte frumos şi puternic, dar deodată te poţi îmbolnăvi şi nimic nu îl mai poate vindeca. Poţi fi foarte bogat, însă oricând se poate produce un faliment bancar şi pierzi totul. De ce să treci prin aceste suferinţe iluzorii? Ei, bine, şi Dumnezeu este la fel de dezamăgit, pentru că El ne doreşte, iar noi i-am întors spatele iubirii sale. şi El suferă, deoarece El a produs această separare. Iar până când nu alegem să ne îndreptăm privirea către Dumnezeu, el nu ne poate şi nu se poate elibera de suferinţă”, spune înţeleptul Yohananda în cartea sa, ”Divina Iubire”(Ed. Ram).
Ei, ştiaţi că Dumnezeu suferă în noi de câte ori suferim noi înşine? Ştiaţi că Dumnezeu e dezamăgit în faţa eşecului nostru de a căuta adevărul, iubirea şi lumina sa? Ne-a spus-o şi Isus în diferite forme. ”Dacă i-ai dat acestui sărman, Mie mi-ai dat”, a spus Isus, sugerând – iată – că alinarea suferinţei celui sărman e alinarea suferinţei lui Dumnezeu. Nouă ne captează atenţia, energia şi mintea lucrurile acestei lumi. Pe noi ne încorsetează sentimentele, emoţiile şi percepţiile, cu ajutorul cărora observăm lumea, o analizăm, îi învinuim pe ceilalţi sau ne învinuim pe noi înşine, iar această observare continuă a lumii ne oboseşte şi ne distrage de la adevărata cale către fericire. Lucrurile trecătoare ne amăgesc ochii, strălucirea lor ne incită să credem mereu că fericirea e-n fiecare lucru pe care, dacă l-am avea, ne-am simţi fericiţi. Până şi cea mai măreaţă dintre toate iubirile unui om cade de pe soclu de îndată ce îi este la îndemână. Ceea ce avem nu ne mai face fericiţi într-o zi. Oricât ar fi de grandioasă realizarea, într-o zi conştientizăm că ea nu ne-a adus o fericire permanentă. Eşecul lui Dumnezeu însuşi e-n eşecul nostru prin nisipurile mişcătoare ale omenescul