Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Social-democratul Daniel Suciu vrea să modifice Legea malpraxisului

Publicat in Mesagerul de BN, joi 31 ianuarie 2013 ·

-AA+A

Social-democratul Daniel Suciu vrea să modifice Legea malpraxisului Deputatul PSD Daniel Suciu a susţinut joi, 31 ianuarie, prima sa declaraţie politică de la tribuna Parlamentului, social-democratul vorbind despre neajunsurile sistemului de sănătat: "Sistemul medical românesc, unul care beneficiază şi de profesionişti desăvârşiţi este, din păcate, generator şi de adevărate drame. Neajunsurile sistemului, subfinanţarea lui cronică din ultimii ani, salariile extrem de mici, neatrăgătoare pentru cei care vor să se dedice acestei meserii, dar şi indiferenţa şi indolenta unora dintre cei angajaţi în sistemul medical, au provocat numeroase greşeli care în acest domeniu provoacă suferinţa", a spus Suciu.

El a susţinut în faţa parlamentarilor faptul că în lipsa unei reglementări clare, precise şi funcţionale în ceea ce priveşte malpraxisul "nu face altceva decât să adâncească suferinţa familiilor celor care şi-au pierdut viaţa din culpe medicale sau a celor care au beneficiat de tratament greşit, cu consecinţe grave asupra sănătaţii lor".

Suciu a mai apreciat că, actualele reglemenatări prevăd ca fiecare medic şi asistent medical este obligat să plătească poliţa de asigurare pentru malpraxis, în cuantum total la nivel naţional de peste 3 milioane de euro, însă procedura de despăgubire este extrem de greoaie.

"Procesele intentate de victimele sistemului durează foarte mult, iar despăgubirile de cele mai multe ori nu acoperă nici măcar cheltuielile materiale cu tratamentul pentru înlăturarea efectelor sau a celor juridice. Despre despăgubiri morale nici atât. Cazurile tragice din judeţul Bistriţa-Năsăud, unele intens mediatizate şi la nivel naţional, precum şi sutele de cazuri la nivel naţional, impun adoptarea în procedura de urgenţă a modificărilor la Legea 95/2006, aflata în Camera Deputaţilor după ce a trecut de Senat şi reglementarea foart

Articolul in Mesagerul de BN >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate alegeri locale 2024: Cine a câștigat în marile orașe, potrivit ultimelor date / Care e situația la primăriile de sector

HotNews acum 30 minute
Peste nouă milioane de români au fost duminică la urne la alegerile locale, iar prezența la vot abia a depășit 50% arată datele furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). În mai multe orașe mari, lucrurile au fost clare încă de duminică s

Emmanuel Macron a convocat alegeri anticipate în Franța după înfrângerea în alegerile europene

Ziare.com acum 8 ore
Președintele francez Emmanuel Macron a dizolvat Parlamentul duminică, 9 iunie, după înfrângerea zdrobitoare a partidului său în fața Adunării Naționale de extremă dreapta la alegerile europene, informează Politico.eu. Prima rundă va avea loc pe 30 i

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat primul său titlu în faţa lui Alexander Zverev, la Roland Garros

Mediafax acum 9 ore
Înfruntându-l pe Alexander Zverev în finala de la Roland Garros, spaniolul Carlos Alcaraz şi-a adjudecat primul său titlu la Porte d'Auteuil. După ce s-a chinuit o vreme şi a fost condus de numărul 4 mondial cu două seturi la unu, Alcaraz a întors j

Gabriela Firea îl critică pe Sebastian Burduja: „De dimineaţa până seara el avea o problemă doar cu mine. În viață totul se decontează”

HotNews acum 5 ore
Imediat după publicarea exit-poll-ului CURS-Avangarde, Gabriela Firea i-a reproşat lui Sebastian Burduja că, în loc să prezinte un program pentru Capitală şi „să comunice critic faţă de neajunsurile şi neîmplinirile” lui Nicuşor Dan, liberalul avea

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Ursula von der Leyen, încrezătoare după votul din Germania

News.ro acum 10 ore
Candidatul principal al Partidului Popular European pentru şefia Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a adresat virtual, de la Bruxelles, unui eveniment de campanie din Germania şi s-a arătat încrezătoare după ce rezultatele unui exit-poll au

UPDATE - Decizie şoc în Franţa: Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul, convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie. Marine Le Pen: "Suntem gata"

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

ALEGERI 2024 - PNL a pierdut Primăria Deva, aceasta fiind câştigată de PSD/ Noul primar se numeşte Lucian Rus

News.ro acum 4 ore
Funcţia de primar al municipiului Deva, judeţul Hunedoara, a fost pierdută de candidatul PNL, Florin Oancea, primar în funcţie care a candidat pentru un nou mandat. Noul primar este Lucian Rus de la PSD.

Premierul Belgiei şi-a anunţat demisia, în urma pierderii alegerilor legislative

News.ro acum 6 ore
Liderul belgian Alexander De Croo a declarat că va fi prim-ministru "demisionar" începând de luni dimineaţă, după ce partidul său de centru-dreapta, Open VLD, a înregistrat o scădere drastică a numărului de voturi în alegerile legislative de duminic

F1: Max Verstappen a câştigat Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 7 ore
Pilotul olandez Max Verstappen s-a impus duminică în Marele Premiu al Canadei, consolidându-şi prima poziţie în clasamentul general al piloţilor. Max Verstappen (Red Bull) a devenit lider în turul 49, atunci când Lando Norris (McLaren) a intrat la b

Incendiu la fabrica Borsec din Harghita: Sunt flăcări puternice și degajări mari de fum

Wall-Street.ro acum 13 ore
Un incendiu a izbucnit în zona de birouri a fabricii de îmbuteliere a apei minerale din Borsec, cu pericol de propagare la zona de producţie, fiind transmis mesaj de avertizare RO-ALERT din cauza degajărilor mari de fum, a informat Inspectoratul pen

Vremea

București
acum

23°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
mie.

20°/33°
joi

17°/28°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/32°
mar.

18°/31°
mie.

16°/21°
joi

14°/25°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/25°
joi

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

16°/27°
mar.

16°/25°
mie.

16°/20°
joi

14°/22°
Timisoara
acum

21°
lun.

19°/31°
mar.

17°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/23°