Consiliul General al Bucurestiului a aprobat, marti, o hotarare si indicatorii tehnico-economici aferenti pentru infiintarea Bio Parc Zoo Baneasa, ceea ce inseamna ca au dat unda verde pentru transformarea Gradinii Zoologice din Baneasa intr-unul dintre cele mai mari parcuri nationale din Europa.
Noul parc zoologic va avea o suprafata de aproximativ 63 de hectare si ar putea fi gata pana in 2020.
"Una dintre hotararile de consiliu aprobate ieri este aprobarea trecerii din administrarea domeniului public in cea a Administratiei Gradina Zoologica a unei suprafete de 57,2 hectare de teren si padure, situata langa actuala gradina zoologica.
Ceea ce inseamna ca actuala suprafata a Gradinii Zoologice, de 5,8 hectare, va fi completata de cele 57,2 hectare", a declarat, pentru Ziare.com, Anca Oprea, directorul Gradinii Zoologice Baneasa.
"Deocamdata nu exista un proiect pentru Bio Parc Zoo Baneasa. A doua hotarare a consilierilor Primariei este cea de aprobare a indicatorilor tehnico-economici, care sunt valori aproximative, stabilite in urma informatiilor culese din alte gradini zoologice, pe o perioada mai lunga de timp.
De exemplu, directorul gradinii zoologice din Berlin a facut o aproximare a investitiei de circa 1,5 milioane de euro/hectar", a mai spus Anca Oprea. Cu alte cuvinte, nu se stie care este investitia necesara pentru realizarea proiectului care nici el nu exista.
Acesta ar urma sa fie demarat in 2014, iar constructia parcului propriu-zis ar putea fi gata in 2020. Daca s-ar lua in calcul estimarea facuta de directorul Gradinii Zoologice din Berlin, o investitie pentru cele 63 de hectare de la Baneasa s-ar putea ridica la fabuloasa suma de 94,5 milioane de euro.
"Deocamdata s-au stabilit acesti indicatori, care reprezinta valori estimative stabilite in urma experientelor altor