...Vroiam sa scriu despre altceva... Dar primind o carte, Maidanezii, de la prozatoarea Dina Hrenciuc, mi-a venit in minte povestea Deliei. La "Cronica" straveche, unde am sustinut, multi ani, Posta literara, i-am raspuns, de cateva ori, unei eleve, Delia Plaiesu. Era, evident, un pseudonim, unii corespondenti isi ascundeau identitatea, ca sa nu suporte vreun afront public... Mai ales ca eu practicam, la vremea aceea, o ironie casanta, indeosebi contra grafomanilor si-a inchipuitilor. Dar pe eleva bucovineana (in clasa a VII-a, a VIII-a?) am incurajat-o, i-am si publicat cateva poezii la Timp liric, cum se chema rubrica insotitoare a Postei... In anii urmatori, promitatoarea corespondenta din Radauti nu mi-a mai trimis nimic. Si cu aceasta "maniera" eram obisnuit, poezia fiind, indeosebi "la varsta fetelor in floare", un simptom, o criza de crestere. Dar numele, atat de bine ticluit, mi-a ramas in memorie si, cateodata, ma trezeam facand presupuneri la limita normalului: Delia e la liceu... Delia a terminat liceul... Delia e la facultate... Oare la ce facultate? ma intrebam, prosteste. Delia e licentiata. Oare incotro a pornit, unde or fi repartizat-o?... Intr-o zi, in biroul meu de la "Cronica", a intrat o tanara, a inaintat spre mine si m-a intrebat, aproape retoric: "Sunteti domnul Turtureanu?" Am baiguit un "da", frapat de frumusetea si de aplombul tinerei, de feminitatea pe care o emana prin toti porii. "Stiti, a continuat ea, mi-ati raspuns candva la Posta redactiei, eram eleva... Sunt..." si chiar inainte de a-mi spune numele, i l-am spus eu: "Trebuie sa fii Delia Plaiesu!" A ras, uimita si incantata. Toata incaperea mi s-a parut ca a intrat in rezonanta: "Da, eu sunt. Cum v-ati dat seama?!" Pe hol o astepta sotul ei, Daniel Piscu, un optzecist care facuse valuri in "cenaclul lui Manolescu". Mai apoi, vreme de trei ani, am format impreuna un trio literar si...