ucrătorii Serviciului Rutier Constanţa continuă cercetările specifice în dosarul accidentului din urmă cu două zile, eveniment provocat, din câte se pare, de Valeriu Roman, de 45 de ani, din Eforie Nord, preot slujitor şi consilier cultural al Arhiepiscopia Tomisului. Ieri, medicii Serviciului Judeţean de Medicină Legală Constanţa au stabilit alcoolemia din sângele părintelui: 2,45 grame/mie alcool pur sânge. La circa două ore de la producerea evenimentului, Permanenţa Consiliului Eparhial a fost convocată în regim de urgenţă şi s-a luat decizia suspendării preotului atât din calitatea de preot slujitor, cât şi din funcţia de consilier cultural pe care o avea în cadrul Arhiepiscopiei.
Prin intermediul unui comunicat de presă, oficialii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au informat că, la data de 31 ianuarie, ora 16.00, în municipiul Constanţa, R.V. (Roman Valeriu), de 49 ani, din Eforie Sud, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, a condus un autoturism pe bulevardul 1 Mai, dinspre strada Theodor Burada către Caraiman. „În momentul în care a ajuns în dreptul Institutului de Scafandri, şoferul a pierdut controlul asupra direcţiei, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu alte două autoturisme care circulau regulamentar, după care s-a răsturnat pe sensul său de mers. Din accident a rezultat vătămarea corporală uşoară a trei persoane (doi copii şi un adult)", au mai spus organele de anchetă. Ulterior, Arhiepiscopia Tomisului a făcut o serie de precizări cu privire la accident: „Permanenţa Consiliului Eparhial, convocată în regim de urgenţă, a luat decizia suspendării preotului atât din calitatea de preot slujitor, cât şi din funcţia de consilier cultural pe care o avea în cadrul instituţiei noastre. De asemenea, Arhiepiscopia Tomisului condamnă comportamentul acestu