Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentarii suceveni ai PDL vin cu 365 de amendamente

Publicat in Crai Nou, joi 31 ianuarie 2013 ·

Un număr de 365 de amendamente la Proiectul de Lege pentru Bugetul de Stat pe anul 2013, din cele 10.000 ale parlamentarilor PDL, sunt ale parlamentarilor democrat-liberali suceveni şi cumulează 551 de milioane de euro, a declarat ieri, secretarul general adjunct al PDL, deputatul de Suceava Ioan Bălan.

Potrivit lui, amendamentele importante depuse de parlamentarii PDL de Suceava prevăd asigurarea finanţării pentru construcţia şoselelor de centură ale municipiilor Suceava, Rădăuţi şi Fălticeni, pentru modernizarea DN 17 B, pentru un studiu de fezabilitate privind autostrada Suceava – Focşani, pentru un nou drum de centură a municipiului Suceava spre Botoşani, care să închidă inelul ocolitor al municipiului, dar şi pentru cadastrul gratuit.

El a mai declarat că o parte dintre amendamentele depuse sunt cele depuse de parlamentarii PSD din Suceava la Legea bugetului pe 2012. „Vreau să văd cât din ceea ce susţinea USL anul trecut mai susţine şi anul acesta, cât de disponibili sunt parlamentarii USL din Suceava să susţină amendamente privind acest judeţ” a spus Bălan.

La rândul său, senatorul PDL Gheorghe Flutur a spus că amendamentele PDL sunt pe trei categorii, cele care susţin relansarea economică, o categorie de amendamente depuse de USL la bugetul pentru anul 2012, pentru a fi evidenţiat dublul limbaj al actualilor guvernanţi, iar o a treia categorie de amendamente sunt legate de aplicarea legislaţiei, exemplificând cu indexarea pensiilor, unde majorarea include doar inflaţia şi nu şi creşterea salariului brut pe economie.

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum o ora
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Evaluare Națională 2024 – matematică: Ce subiecte au primit elevii și cum trebuiau rezolvate

Wall-Street.ro acum 28 minute
Elevii de clasa a VIII-a au susținut pe 27 iunie proba la matematică din cadrul examenelor de Evaluare Națională 2024. Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a a început pe 25 iunie, cu proba la limba și literatura română și a continuat cu

De astăzi, rovinieta poate fi cumpărată online!

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, anunță adăugarea tuturor opțiunilor de cumpărare ale rovinietei în platforma oficială de plăți online a statului român, Ghișeul.ro. „Am făcut încă un pas pentru a aduce statul la un click

UPDATE - Bucureşti - O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani, găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 / Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis

News.ro acum 3 ore
O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani au fost găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 al Capitalei. Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis. Surse judiciare afirmă că cei doi au mers împreună în camera

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum o ora
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

SAGA festival - Zona de concert, extinsă pe aeroport. 30.000 de noi abonamente, puse în vânzare pentru cele trei zile

News.ro acum 2 ore
SAGA festival se extinde cu 25.000 de metri pătraţi, mărind zona din jurul scenei principale şi amenajând un nou spaţiu pentru mâncare şi băuturi. Odată cu extinderea spaţiului, organizatorii anunţă suplimentarea numărului abonamentelor de acces gen

Marcel Ciolacu, la şedinţa liderilor PES de la Bruxelles: Familia noastră politică europeană urmează să fie reprezentată mult mai bine în viitoarea structură de conducere a UE

News.ro acum 46 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a participat la şedinţa liderilor social-democraţi europeni (PES) de la Bruxelles, el afirmând că familia politică europeană socia-democrată urmează să fie reprezentată mult mai bine în viitoarea structură de conduc

Kelemen Hunor: UDMR va avea un candidat la preşedinţie

Mediafax acum 51 minute
„Indiferent când vor avea loc alegerile prezidenţiale, comunitatea maghiară din România va avea un candidat. Maghiarii trebuie să aibă o voce la alegerile prezidenţiale”, a declarat Kelemen Hunor la şedinţa de joi a Consiliului Reprezentanţilor Unio

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 3 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

Marcel Ciolacu, atac dur la Nicolae Ciucă după controversele datei alegerilor prezidențiale: Onoarea nu e doar pe PANOURI

Gandul acum o ora
PSD și PNL continuă să se certe pentru data la care vor fi stabilite alegerile prezidențiale. În acest context, Marcel Ciolacu a acuzat, joi, PNL că „vrea să schimbe regulile jocului” și lansează un atac dur la adresa lui Nicolae Ciucă, spunând că „

Vremea

București
acum

34°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

27°
joi

18°/27°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
joi

17°/31°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

29°
joi

18°/29°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°