Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autostrada Timişoara - Lugoj a bătut un record în 2012

Publicat in Timpolis, joi 31 ianuarie 2013 ·

2012 a însemnat un an record în ceea ce priveşte numărul de kilometri de autostradă inauguraţi – peste 140 de kilometri. Mai mult, anul 2013 se anunţă a fi şi mai prolific şi ar urma să stabilească un nou record – 230 de kilometri de autostradă finalizaţi, potrivit informaţiilor Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, anunţă HotNews.ro. 2014 se anunţă, însă, a fi unul foarte „sec”. Şi asta pentru că în 2012, Guvernul nu a semnat niciun contract pentru noi tronsoane de autostrăzi.

2011, un record: 70 de km de autostradă finalizaţi

În 2011, autorităţile de atunci au inaugurat aproximativ 70 de kilometri de autostradă, deşi atât premierul Emil Boc, cât şi ministrul Trans­por­turilor sperau să dea în folosire până la finele anului 125 de kilometri de auto­stradă. Planurile le-au fost date peste cap de lucrările neterminate la cei 55 de kilometri de autostradă dintre Bucu­reşti şi Ploieşti. Chiar şi aşa, 2011, cu cei 70 de kilometri de autostradă ai săi, s-a dovedit a fi cel mai prolific an de după Revoluţie, din punct de vedere al nu­mărului de kilometri de autostradă terminaţi.

2012, anul care bate recordul, cu 140 km de autostradă finalizaţi

2012 este un an record. Puţin pes­te 140 de kilometri de autostradă inau­guraţi într-un singur an. Se poate spu­ne ca 2012 a fost de departe cel mai bun an pentru autostrăzi în România, de după Revoluţie, dar, în acelaşi timp, a fost şi un an cu mai multe premiere. 2012 a fost anul primei autostrăzi inaugurate înainte de termen, cu şase luni înainte (Timişoara - Lugoj, lot 1). Acest tronson de autostradă a fost inau­gurat pe 23 octombrie. Această bucată de şosea, de 9,5 kilometri, a costat aproximativ 48 de milioane de euro. Construită de către Asocierea Spedi­tion UMB - Tehnostrade - Carena SpA Impresa di Construzioni, avea termen contractual de finalizare lu

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum o ora
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 2 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum o ora
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Momentul cu Babasha, manelistul huiduit la concertul Coldplay, explicat de sociologul Alfred Bulai: „Interesul a fost să se creeze scandal”

Ziare.com acum o ora
Sociologul Alfred Bulai a comentat pe marginea subiectului „Coldplay și Babasha - cântărețul de manele”. În opinia profesorului de la SNSPA, organizatorii și artiștii britanici au apelat la un truc de marketing, așa cum s-a procedat și la alte eveni

Cod roşu de vreme rea în trei judeţe: Grindină de mari dimensiuni şi vijelii puternice

Mediafax acum o ora
Meteorologii au emis o avertizare cod roşu pentru localităţi din Gorj, Dolj şi Mehedinţi valabilă până la ora 21.00. Fenomenele avertizate sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie puternică cu viteze de peste 90 km/h, averse torenţiale şi frecvente

Circulaţia tramvaielor din Craiova a fost oprită din cauza avertizării Cod roşu de furtună

Mediafax acum 37 minute
„Am evacuat parcurile şi închidem pasajele. A fost oprită şi circulaţia tramvaielor şi au fost scoase, în schimb, mai multe autobuze în traseu”, anunţă primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu. „Avem cod roşu de furtună. Am evacuat parcur

ALEGERI LOCALE 2024 – Consilii locale: PSD - 35.37%, PNL - 28.65%, urmate de AUR, UDMR, Alianţa Dreapta Unită şi Uniunea Salvaţi România – rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 26 minute
PSD a obţinut 35.37%, iar PNL - 28.65% dintre mandatele de consilieri locali în urma alegerilor de duminică, arată datele parţiale transmis, joi seară, de Biroul Electoral Central, după centralizarea a 94,19% dintre cele 3.186 de circumscripţii elec

Turcia crește cu 24% taxa de tranzit percepută navelor comerciale ce trec prin strâmtorile Bosfor și Dardanele

Ziare.com acum 3 ore
Guvernul turc a anunţat joi că va creşte de la 1 iulie cu 24%, până la 5,07 dolari pe tonă, taxa de tranzit percepută navelor comerciale care trec prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, informează agenţia EFE. Ministrul turc al Transporturilor, Abdul

SUA, Marea Britanie și Canada avertizează că Rusia încearcă DESTABILIZAREA Republicii Moldova /„Împărtășim îngrijorarea președintelui Maia Sandu”

Gandul acum o ora
Statele Unite, Marea Britanie și Canada au condamnat, joi, activitățile subversive ale Rusiei împotriva proceselor electorale din Republica Moldova și au afirmat susținerea pentru a ajuta Administrația de la Chișinău să respingă ingerințele ruse. ”A

SUA şi Ucraina semnează un acord de securitate pe 10 ani, considerat un precursor al aderării la NATO

News.ro acum 45 minute
Preşedintele SUA, Joe Biden, şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, au semnat joi un acord bilateral de securitate pe 10 ani, menit să consolideze apărarea Ucrainei împotriva invadatorilor ruşi. Acordul, semnat în marja summitului G7 din Ital

Vremea

București
acum

28°
joi

20°/33°
vin.

18°/24°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/23°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°