Comisia Europeană a oferit 1,35 miliarde de euro pentru două proiecte de cercetare care vor fi realizate în următorii ani: studierea grafenului şi studierea supercomputerelor. Primul proiect are un partener surprinzător: Nokia.
Grafenul, materialul minune gros cât un atom şi printre cele mai rezistente din lume, poate fi folosit pe viitor în realizarea unor instrumente chirurgicale de fineţe, în fabricarea ecranelor flexibile şi a altor componente interesante.
Liderii proiectului
Banii de la Comisia Europeană au fost primiţi de consorţiul Graphene Flagship, format din nouă instituţii: Universitatea Tehnologică Chalmers, Universitatea din Manchester, Universitatea Lancaster, Universitatea Cambridge, AMO Gmbh (Germania), Institutul Catalan de Nanotehnologie, Consiliul de Cercetare din Italia, Fundaţia Europeană de Ştiinţă şi … Nokia.
Coordonatorii proiectului sunt cei de la Universitatea Chalmers, o instituţie privată de învăţământ din Suedia, care are ca obiect de studiu ştiinţele naturii, tehnologia şi arhitectura. De curând, universitatea a stabilit opt domenii de cercetare, dintre care trei conţin studiul grafenului: nanotehnologia, ştiinţa materialelor şi tehnologii de informaţie şi comunicaţii
De asemenea, o poziţie cheie în acest proiect o are şi Universitatea din Manchester, lucru normal, deoarece aici a fost descoperit practic pentru prima oară grafenul, de către profesorii Andre Geim şi Kostya Novoselov. Cei doi au studiat împreună grafenul, iar în 2010 au primit chiar Premiul Nobel pentru munca lor de cercetare.
Ce vrea Nokia?
Ce caută Nokia în toată această ecuaţie? Ei bine, finlandezii participă cu centrul lor de cercetare, Nokia Research Center, care încearcă să descopere noi căi în mobilitate şi rezolvarea unor probleme folositoare pentru dezvoltarea industriei comunicaţiilor în era internetului.
Nokia Rese