Motto: «De cand ruşii te pradara/ N-avem soare, nici odihna/Fara tine, n-avem ţara/ Bucovina, Bucovina “ Ion Posteuca, roman Nord-Bucovinean deportat in Siberia la 13 ani.
Motto 2 : « …Voi raspunde pe larg, şi va rog, sa publicaţi integral acest raspuns, deoarece m-aţi provocat prin aceasta intrebare» sa lucrez trei saptamani la rand la materiale din arhiva mea personala şi sa ajung la nişte concluzii care intr-un aşa anturaj inca nu au fost sistematizate! Doctor Ion Popescu
”Oamenilor deportaţi li se confisca şi averea şi chiar şi celor ulterior reabilitaţi ea nu a fost restituita. Iata ce scria Elena Gresculeac-Dejetaru din satul Ritcovţi, raionul Noua-Suliţa in 1991 la «Plai Romanesc»:
«Necazul m-a facut sa aştern pe hartie aceste randuri… Va scriu in ruseşte, ca n-am avut norocul sa invaţ in limba materna, deşi o cunosc pe cea vorbita. In iunie 1941 mama, tata, bunica şi noi, doi copii, am fost deportaţi in Siberia. Trecuse miezul nopţii cand ne-au batut la geam. Tata a ieşit sa le deschida «musafirilor» uşa şi aceştia i-au spus ca suntem arestaţi cu toţii. Mama a inceput sa planga şi a incercat sa se strecoare pana in grajd, unde aveam viţel mic, dar oaspeţii au imbrancit-o, spunandu-i ca acolo unde vom fi duşi, vom primi vaca… Din acea noapte imi amintesc doar de vaicarelile oamenilor şi latratul cainilor…
In gara Noua-Suliţa ne aştepta un marfar cu peste 40 de vagoane. Dupa ce am fost inghesuiţi in ele şi puşi sub lacat am calatorit in condiţii ingrozitoare pana la gara Işim din regiunea Tiumeni. Acolo am fost parasiţi pentru o saptamana in ograda unei biserici pustii. Dupa distribuire, am nimerit in punctul cel mai nordic, in tundra, avand doar cerul deasupra capului. Dupa o luna a murit bunica. Peste alte doua saptamani s-a stins tata — avea 32 de ani. Astfel, in pustietatea neagra, fara sa cunoaştem limba, am ramas doar cu m
