Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Evaluarea în Theta healing

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 2 februarie 2013 ·

Suntem obişnuiţi să asimilăm informaţiile din jurul nostru, primite prin cele cinci simţuri. Aşa suntem educaţi de societatea materială în care trăim. Dar există şi posibilitatea de a “citi” ce se întâmplă în noi sau în afara noastră folosind capacităţile noastre latente, considerate paranormale, pe care am uitat să le accesăm.

Unul dintre sistemele care ne ajută să redescoperim această calitate de a citi în afara normalului, este tehnica Theta Healing a Viannei Stibal, expusă în cartea cu acelaşi titlu, apărută la Editura Adevăr Divin, Braşov, 2011.

Printre altele, ea descrie şi modul de accesare al acestui canal psi de informaţii folosite pentru evaluările neconvenţionale ale structurilor şi funcţiilor organismului uman. Cheia este trecerea undelor psihicului din zona Beta prin Alpha, oprindu-se în Theta. Starea Theta deschide poarta către volumul de informaţii despre tot ceea ce există într-o Memorie Universală, din afara a ceea ce considerăm a fi normal de aflat. Conexiunea se poate realiza într-o fracţiune de secundă, dar este important să avem capacitatea de a menţine această stare mai mult timp. Este starea în care se pot realiza şi vindecări paranormale.

Vianna îndrumă pe cei care vor să ajungă la performanţa evaluării sănătăţii organismului pe această cale neconvenţională, prin sfaturile ce urmează.

“Începeţi din chakra inimii. Trimiteţi energia în Pământul-Mamă. Readuceţi energia în corp pentru a deschide chakrele şi a trezi energia kundalini. Trimiteţi energia în sus şi în afara corpului, prin chakra coroanei. Treceţi prin toate Planurile Existenţei folosind Calea de parcurs către Tot Ceea Ce Există. Conectaţi-vă la al Şaptelea Plan al Existenţei şi la Atoatecreatorul. Formulaţi comanda să fiţi martori ai Citirii. Intraţi în spaţiul persoanei. După ce aţi terminat, readuceţi energia, curăţaţi-vă (clătiţi-vă), împământa

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 2 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

Măsurile PSD de susținere a agriculturii fac din România lider european

Adevarul acum o ora
Politicile Guvernului condus de Marcel Ciolacu de a investi masiv în susținerea economiei românești continuă să producă efecte în sectorul agricol. Cu două luni înainte de finalul anului comercial 2023/2024, România domină piața europeană a exportur

Ucraina acuză Rusia că a lansat peste o sută de rachete şi drone

News.ro acum 2 ore
Rusia a tras peste o sută de rachete şi drone asupra infrastructurii energetice din Ucraina în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, au declarat sâmbătă oficiali ucraineni. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, "inamicul a lansat 53 de rachete de dif

Iohannis şi Ciolacu, mesaje de Ziua Copilului

Mediafax acum 3 ore
„La mulţi ani, dragi copii! Voi sunteţi bucuria şi echilibrul nostru. Profitaţi de copilărie, jucaţi-vă, învăţaţi, experimentaţi şi iubiţi-vă părinţii şi bunicii!”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, premierul Marcel Ciolacu. Şi preşedintele a adresat u

18 fugari au fost aduşi în ţară în ultima săptămână

Mediafax acum 2 ore
În perioada 26 – 31 mai 2024, Poliţia Română a adus în ţară 18 persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 59 de ani. Acestea au fost aduse din Irlanda, Italia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Spania, Ţările de Jos, Belgia şi Chile. Mandatele pe nume

UPDATE - Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto / Precizările MAE - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

Transgaz anunţă că ANRE a aprobat un venit reglementat corectat de 2 miliarde lei pentru perioada 1 octombrie 2024 - 30 septembrie 2025

News.ro acum 2 ore
Transportatorul national de gaze Transgaz SA anunţă că Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat un venit reglementat de 2,07 miliarde lei şi un venit reglementat corectat de 2 miliarde lei, aferente anului de regle

MAI: Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă şi online

Mediafax acum o ora
Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă, începând cu luna iunie, şi online, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Interne (MAI). „Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a d

Irina Begu, eliminată în turul trei la Roland Garros 2024

HotNews acum 20 minute
La fel ca anul trecut, Irina Begu s-a oprit în turul trei la Roland Garros, sportiva noastră fiind învinsă de Varvara Gracheva (ocupantă a locului 88 în clasamentul mondial). Irina BeguFoto: Jean Catuffe/Dppi / Zuma Press / Profimedia Irina Begu, în

Borussia Dortmund - Real Madrid, duel pentru glorie - Cine transmite la tv finala Champions League

HotNews acum 2 ore
Finala Champions League, sezonul 2023/24, le aduce față în față pe surprinzătoarea Borussia Dortmund și pe Real Madrid. Partida de pe legendarul stadion Wembley din Londra va avea loc sâmbătă, de la ora 22:00. Trofeul UEFA Champions LeagueFoto: AA/A

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°