- Social - nr. 23 / 2 Februarie, 2013 "Omul nu este decat o trestie, cea mai slaba din natura, dar este o trestie ganditoare. Este de ajuns o picatura de apa pentru a-l dobori”, cugeta doct Blaise Pascal renumitul matematician, fizician si filozof francez. Daca savantul nu-si "tocea” mintea cu probleme de geometrie proiectiva sau cu vidul si ar fi cunoscut atunci, de acolo, de la el, rezistenta "trestiilor”din timpul terorii lui Robespierre sau de aici, de la noi, suferintele studentilor din inchisoarea de la Pitesti, sigur ar fi corectat numarul picaturilor de apa. Pe atunci nu se stia ca stropul de apa care-l "rapune” pe om este stresul sau sindromul general de adaptare, cum l-a numit Selye dupa 300 de ani. Astazi ne place sa-l numim sindromul postagresiv, care nu-i altceva decat efectul functional sau structural de adaptare si aparare a organismului la agresiunea unor agenti interni sau externi. Factorii stresanti, de orice natura, care perturba integritatea functionala sau structurala a unui sistem viu, produc pe langa o reactie specifica si una nespecifica, comuna tuturor agresiunilor.Reactiile nespecifice din sistemul neuro-psihic, endocrin, imunitar si energeticmetabolic avertizeaza si pun organismul in postura de a se adapta la noile conditii, in functie de calitatea si forta factorului stresant. Exista circumstante care complica si agraveaza reactiile organismului la atacul agentilor stresanti. Astfel, profesiunile care solicita organismul peste masura, care au un grad ridicat de periculozitate, cu evenimente din interiorul lor mai putin controlabile si cu analize decizionale dificile, cum ar fi cele de profesor de liceu, de medic, de politist si de functionar de banca, pun organismul intr-o reala stare de periculozitate. Martirajul medicilor este bine cunoscut. Intepatura anatomica la autopsii,contaminarea cu boli infecto-contagioase, expunerea radiologilo