“De ce să-ţi răspund la întrebări? De ce să-ţi spun secretele mele? Ştii, mi-am pus de mai multe ori întrebarea asta, în minte, în timpul emisiunii. Înainte şi după ce îţi răspundeam la întrebări”. Mă uit la Dan Tudor. Suntem într-o cafenea. După înregistrare. Bem. Ciocolată fierbinte, eu. Cafea cu lapte, el.
Dan Tudor e actor, regizor, cantautor… Nu ştiu dacă e şi scenarist. Ştiu că este profesor şi student în acelaşi timp. Predă actorie şi regie de teatru. Învaţă regie de film. E calm. Volubil, într-un mod tăcut. Cum să fii volubil într-un mod tăcut? Simplu. Tăcerile lui există. Le simţi. Se uită la tine, te ascultă şi tace. Nu te întrerupe, nu vine peste tine cu gânduri, vorbe sau comentarii. Abia apoi vorbeşte. Cu multe cuvinte. Cu tehnică cinematografică. Şi cu planificare. Nu cu o înşiruire de cuvinte. Totul pare ales cu grijă.
Aşa planificasem şi eu fiecare întrebare, rubrică sau provocare din această ediţie Distracţia pe vremea mea. Prima care a confirmat participarea la emisiune a fost Maria Dragomiroiu. A mai fost la noi, în primul sezon. În studioul vechi. S-a simţit bine atunci. A răspuns acum invitaţiei noastre cu bucurie. M-am bucurat şi eu. “Îl vreau pe Dan Tudor alături de ea”, i-am spus Mihaelei, redactora mea. Pe seara îmi sună telefonul. E Mihaela. ‘Dan Tudor a zis că vine, dar… nu vrea să danseze şi nu vrea să povestească lucruri despre el. Ce să fac?” Oftez: “Confirmă-i participarea în emisiune şi întreabă-l dacă are nevoie de maşină”. Apoi m-am pus pe lucru.
Cum să-I pun maxim în valoare pe aceşti doi oameni pe care eu îi apreciez atât de mult? Măria Dragomiroiu este o doamnă, nu pot să-I dau orice fel de provocare. Trebuie să fie şi haios, şi incitant şi elegant. Ştiu… o voi pune să se joace frumos, cu cuvinte… Latura amuzantă?.... Va scrie pe tablă, dar nu cu un marker, ci cu un ruj, de culoare roşie… Ştiu că D
