S-a stins în tăcere, după Război, fără ca prea multă lume să o conducă pe ultimul drum. A plecat luând cu sine istorii nespuse, numai de ea ştiute, din viaţa obişnuită a reginelor României. Şi pe Regina Maria, şi pe Regina Elena,  le-a văzut în jupoane, în desuuri de horbotă, aşa cum nimeni altcineva - în afară de soţii lor – nu le mai văzuse… Le-a cuprins talia, le-a măsurat şoldurile, umerii, le-a atins coapsele… Şi asta pentru că a fost, vreme de 30 de ani, croitoreasa reginelor României.

Se numea Gyselle. Mme Gyselle. Nu ştia nimeni dacă era franţuzoaică sau doar îşi franţuzise numele. Venise de la Paris, înainte de Primul Război Mondial, şi în scurtă vreme a reuşit să devină croitoreasa de lux a Principesei  Maria. Printre primele rochii pe care i le-a făcut, a fost cea de doliu, la moartea Regelui Carol I. Apoi, după puţin timp, o altă rochie de doliu, când Reginei Maria i-a murit fiul cel mic, Mircea. I-a croit şi rochiile cazone, rigide, cât a fost infirmieră pe front. Dar nu despre acestea avea să vorbească, trei decenii mai târziu, într-un interviu acordat, la sfârşit de carieră, revistei “Femeia şi Căminul”, în 1944.

Croitoria de lux – “haute couture” – era pentru Mme Gyselle artă şi meşteşug. Şi-a petrecut aproape toată viaţa înconjurată de munţi de catifele, brocarturi, dantele şi lame-uri, având mereu la îndemână caietul pentru schiţe, dar  şi foarfecele, acul… A imaginat rochii care să îmbrace siluetele elegantelor doamne ale Bucureştiului, ştiind că despre ea şi despre arta ei se vorbeşte în toate saloanele protipendadei, la toate balurile, la toate recepţiile.

Dintre toate femeile rafinate pe care le-a îmbrăcat, cea pe care o admira cel mai mult era Regina Maria. “Era cea mai frumoasă regină din lume!”, povestea ea pentru redactorul ziarului care “îndulcea” viaţa doamnelor la vreme de război. “Cea mai elegantă! N-o vo