Imediat dupa 1989, presa avea o singura culoare politica, aceea a FSN-ului, iar opozitie faceau strada, Europa Libera, Vocea Americii, radio Deutsche Welle... si, pana la un punct, Romania libera a lui Petre Mihai Bacanu.

S-a numit epoca mitingistilor fiindca pe strazile Bucurestilor se incrucisau marsuri cu fel de fel de strigate si pancarte, iar pietele erau pline de steaguri si oratori de ocazie.

Scurt istoric si descriere

Se demonstra pentru orice, mai ales pentru drepturi si libertati: la cuvant si opinie, la pasaport, la proprietate, la optiune politica si, in consecinta, dupa Constitutia din 1991 a aparut dezlegarea la televiziuni si jurnale. De atunci si pana prin 2008, ziarele s-au tot inmultit ca, odata cu "falimentarea" fabricilor noastre de hartie, mai bine de jumatate sa dispara. Lovitura de maestru in plina democratie. Mai traiesc cateva nationale, unele tabloidizate, altele doar pe Net, iar din presa locala mai dainuie 1 - 2 jurnale in fiecare judet.

La randul lor, televiziunile s-au tot dezvoltat, iar, dupa mutarea politicii si a campaniilor electorale la televizor, se inmultesc de mai mare dragul. Ratingul aducator de profit se poate obtine pe orice cale. Calitatea programelor fiind slaba, se face loc evenimentialului deocheat si chiar fara perdea. De populism nu mai zicem. Ca peste tot. Atat doar ca prostul gust al nostru coboara mai jos ca al altora.

O lege a presei?

Cativa politruci care vor ramane legati de statul totalitar au cerut, ba chiar la un moment dat erau gata-gata sa impuna o lege a presei. Vis nici azi infaptuit, insa eforturile continua. A curs multa cerneala. Si va mai curge caci, intre timp, ne-au venit indicatii pretioase via Bruxelles, nu in sensul incurajarii libertatii, ci invers. Ne intoarcem de unde am plecat in '89?

In schimb, se vede cu ochiul