de Dragoş BAKO
dragosbako@tribuna.ro
03 februarie 2013 22:09
0 vizualizari
A-A+
Cu mulţi ani în urmă, în satul Albi locuiau vreo 60 de familii, exista o şcoală, se cultiva pământul, iar sărbătorile de iarnă umpleau uliţele de copii. Albi...Albi: unde o fi satul ăsta? De la Slimnic, peste deal, prin pădure. Pe un drum? Poţi să–i spui şi aşa, dar e departe de ceea ce înţelege omul de la oraş prin acest termen. E un fel de potecă lată, care atunci când plouă, ninge sau când vremea se înmoaie şi dezgheaţă pământul devine greu de străbătut şi cu pasul, darămite cu vreo maşină ale cărei roţi depind de o voinţă cu totul şi cu totul tehnică. Vremea a–nceput să semene a primăvară, drumul prinde a se desfunda, însă pe mine taman acum m–a găsit dorinţa de a trece dincolo de pădure, în satul mut, părăsit, uitat de lume. Prea amânam de mult ieşirea asta, aşa că, mi–am zis "Acum ori niciodată!". Nu ştiam ce m–aşteaptă.
Profităm că frigul de peste noapte a păstrat pământul cât de cât îngheţat şi pornim de dimineaţă. Am doi ghizi: pe Marius Maşca din Slimnic şi pe Neluţu Tăvală, al cărui tată - Saia - a rămas să dea viaţă satului cufundat în singurătate. Îmi pun toată speranţa în ei, iar ei îşi pun speranţa într-un Suzuki 4x4, destul de mic, dar nărăvaş, după cum îl etichetează Marius. Şi uite-aşa, cu speranţele înfofolite în gecile groase, pornim. Abandonăm "drumul" clasic după vreo sută de metri, pentru că roţile maşinii riscă să rămână în noroiul adânc. O luăm pe deal, croindu-ne drumul propriu, pe unde e mai puţin abrupt, mai puţin alunecos. Am început să mă obişnuiesc cu ideea răsturnării. După câteva patinări şi nişte înclinări ameninţătoare, ajungem în pădure. Off road scrie pe noi. Ne ţinem după nişte urme de căruţă. "Ăsta numai tata poate fi, că n-are cine altul!", spune Neluţu. Trec peste peripeţiile din pădure, peste împotmolirile di