Apariţia căilor ferate a dat naştere, de-a lungul timpului, unor zicale, ale căror poveşti sunt puţin cunoscute. Una dintre aceste expresii, a fost „a avea o clasă mai mult decât trenul” sau „atâtea clase are precum trenul”. De unde vine comparaţia? Aflaţi din istoria căilor ferate.
Marea Britanie, patria trenurilor
Vagoanele pentru aristocraţie erau de culoare galbenă, iar cele pentru omul obişnuit erau albastre. În 1844 legislaţia engleză a impus companiilor feroviare să introducă şi vagoane de clasa a III-a, pentru oamenii obişnuiţi biletul fiind numai un penny pe milă.
Modelul împărțirii vagoanelor pe clase a fost preluat de întreaga lume de la englezi, funcționând și astăzi. Doar Norvegia nu a împrumutat sistemul englezesc. Chiar și în prezent majoritatea trenurilor norvegiene au vagoane fără clase, numai câteva garnituri având vagoane de clasa I și de clasa a II-a.
Ierarhizarea preluată de la englezi
Odată cu inagurarea liniilor Bucureşti-Giurgiu, în 1869, şi Bucureşti-Ploieşti-Buzău-Galaţi-Roman şi Suceava-Roman, în 1872, statul român achiziţionează şi materialul rulant, adus din străinătate: locomotive şi vagoane ierarhizate în clase după modelul britanic răspândit în toată Europa acelei perioade.
Vagoane de marfă
În prima etapă de funcţionare, căile ferate autohtone au dispus de un număr de 58 de vagoane de clasa I, 83 de vagoane de clasa a II-a şi 241 de vagoane de clasa a III-a. Vagoanele de clasa a III-a au fost iniţial comandate de Strousberg, dar calitatea slabă a acestora a determinat Ministerul Lucrărilor Publice să ordone transformarea lor în vagoane de marfă, CFR fiind nevoită să achiziţioneze alte vagoane. Vagoanele erau uşor de distins după calitatea finisajelor interioare, dar şi după culori: cele ale clasei I erau vopsite în culoarea oliv, la clasa a II-a în verde, iar la clasa a III-a în cafeniu.
3b