Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Renaște Oastea Domnului în Moldova

Publicat in Ziarul de Roman, duminică 3 februarie 2013 ·

“Oastea Domnului” este o mișcare spirituală în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, care s-a constituit în 1923, sub îndrumarea preotului Iosif Trifa. Responsabilii “Oștii Domnului” din Mitropolia Moldovei au propus, zilele trecute, întocmirea unui proiect de implicare a membrilor Asociației «Oastea Domnului», prin preoții de parohie, în activitatea liturgică a Bisericii.

Centrul Eparhial Roman a găzduit luni, 28 ianuarie, întâlnirea clericilor din Mitropolia Moldovei și Bucovinei responsabili cu îndrumarea și coordonarea activității desfășurate de membrii Asociației “Oastea Domnului”, din eparhiile Suceava, Iași, Roman, Bacău și Huși. Reuniunea a fost condusă de PS Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, desemnat de Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei să coordoneze activitățile desfășurate de Asociația “Oastea Domnului” în Moldova.

“Ședința acestui comitet de inițiativă a avut drept scop principal cunoașterea și soluționarea eficientă a unor probleme din cadrul Asociației «Oastea Domnului» și a raporturilor cu Biserica la toate nivelurile. În cadrul întâlnirii s-a pus în discuție eleborarea unui proiect de implicare, prin preoții de parohie, a membrilor Asociației «Oastea Domnului», în activitatea liturgică a Bisericii. De asemenea, s-a propus o întâlnire a preoților care coordonează membri ai Asociației «Oastea Domnului». Aceasta ar urma să se desfășoare la centrul administrativ al fiecărei eparhii din Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Prin intermediul acestor întâlniri, se vor căuta modalități prin care preoții pot fi implicați în viața pastoral-misionară și liturgică a comunității, la Sfânta Liturghie cu răspunsurile la strană, la hramul bisericii, la o slujbă deosebită din comunitate, cum ar fi sfințirea lăcașului de cult“, a declarat preotul Constantin Gherasim, purtătorul de cuvânt

Articolul in Ziarul de Roman >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Steve Bannon, aliat al lui Trump,s-a predat pentru a executa o pedeaspă cu închisoarea pentru sfidare

Mediafax acum 40 minute
Acesta a ajuns luni la o închisoare federală din Danbury, Connecticut, şi a vorbit cu reporterii şi cu un grup de susţinători. El s-a autointitulat „prizonier politic”. „Sunt mândru că merg astăzi la închisoare. Nu numai că nu am regrete, dar sunt m

Ministerul Educaţiei: Rată de participare de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat / Peste 2.000 de candidaţi, absenţi / 34 de elevi, eliminaţi pentru fraudă

News.ro acum 2 ore
Ministerul Educaţiei anunţă, luni, că rata de participare a fost de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat, iar peste 2.000 de candidaţi au absentat. 34 de elevi au fost eliminaţi pentru fraudă. ”La prima proba scrisă (Limba şi l

Franța s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024,

Ziua Constanta acum 49 minute
Selecţionata Franţei s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Belgiei cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, pe Dusseldorf Arena, conform Agerpres.ro

Garry Kasparov crede că ameninţarea nucleară este o cacealma a propagandei ruse, pentru că în realitate, Putin n-ar vrea să supere China. Cum vede sfârşitul războiului din Ucraina

News.ro acum o ora
Renumitul şahist Garry Kasparov, devenit una dintre cele mai critice voci ale regimului de la Kremlin, a explicat luni, la Bucureşti, de ce crede că ameninţarea Moscovei cu folosirea armei nucleare este doar o cacealma a propagandei ruse în capcana

Salariul minim brut din România, +334% în ultimii 11 ani. Cele mai mari creșteri au avut loc sub guvernările PSD (P)

Ziua News acum 22 minute
România a trecut printr-o schimbare totală de paradigmă a nivelului de trai în ultimul deceniu. De la creșterea puterii de cumpărare și avansul economic, până la scăderea constantă a ratei inflației din ultimul an și exuberanța de la Euro 2024, unde

Nokian a produs la Oradea prima anvelopă din fabrica unde investeşte 650 de milioane de euro

Ziarul Financiar acum 4 ore
♦ Producţia comercială va începe în prima parte a anului 2025. Nokian Tyres, care derulează o investiţie de 650 mil. euro într-o nouă unitate de producţie a anvelopelor la Oradea, a produs deja prima anvelopă, iar proiectul de construcţie evoluează

Hidroelectrica, contract de 188 de milioane de euro pentru retehnologizarea amenajării Vidraru

Mediafax acum 19 minute
Hidroelectrica a anunţat semnarea unui contract cu Electromontaj şi cu croaţii de la Koncar Engineering pentru retehnologizarea amenajării Vidraru. Contractul are o valoare de 188 de milioane de euro, urmând ca lucrările să fie realizate în 84 de lu

Graţiela Gavrilescu (PUSL), după consultările de la Palatul Victoria: Credem că ar trebui să respectăm decizia deja luată în Coaliţia PSD-PNL, ca alegerile prezidenţiale să fie organizate în luna septembrie - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Biroului Executiv al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL), Graţiela Gavrilescu, afirmă, luni, după consultările de la Palatul Victoria cu premierul Marcel Ciolacu că ar trebui să respectăm decizia deja luată în Coaliţia PSD-PNL, ca

Peste 300 de persoane au ajuns la SPITAL în Italia, într-o destinație preferată de turiști. Care a fost cauza îmbolnăvirii acestora

Gandul acum 50 minute
O epidemie de norovirus a dus la spitalizarea a peste 300 de persoane, în orașul Torri del Benaco din nordul Italiei, situat pe lacul Garda, potrivit autorităților italiene. Peste 900 de cazuri au fost înregistrate în acest oraș, un loc de vacanță p

Locuitorii din 16 localităţi din judeţul Iaşi vor primi apă potabilă doar câteva ore pe zi, până la 31 august / Măsura a fost impusă de furnizorul judeţean de apă din cauza secetei

News.ro acum 3 ore
Apa potabilă va fi furnizată doar câteva ore pe zi în 16 localităţi din judeţul Iaşi, până la 31 august, societatea Apa Vital luând această decizie pe fondul secetei. Printre cei afectaţi se numără şi locuitori de pe mai multe străzi din oraşul Hârl

Vremea

București
acum

28°
lun.

21°/38°
mar.

21°/38°
mie.

20°/26°
joi

18°/31°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

16°/26°
joi

14°/25°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/28°
mar.

21°/28°
mie.

21°/27°
joi

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

20°/31°
mar.

17°/25°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

27°
lun.

21°/34°
mar.

17°/25°
mie.

15°/24°
joi

16°/26°