Unii ar zice că această teamă are rădăcini în perioada comunistă. Alţii ar spune că se datorează slabei pregătiri ce caracterizează o mare parte a populaţiei sau intenţiei de a cerceta pe ascuns, fără a atrage atenţia, din umbră. De asemenea, la spectacolele de amploare, ce presupun costuri diferite pentru locurile din sală, primele rânduri sunt, automat, cele mai scumpe, iar asta îi determină pe mulţi români să opteze pentru locuri mai ieftine. Pe lângă asta, mai există stereotipii precum: la şcoală, în băncile din faţă stau doar tocilarii, iar la serviciu, „în primele rânduri” stau doar lingăii. La diverse evenimente, laurii îi culeg nu cei care au muncit cu adevărat, ci „cei din faţă” şi bineînţeles că şefi sunt doar cei care au pile sau dau şpagă. În plus, românii tind de foarte multe ori să se considere de mâna a doua şi de rândul din fund în raport cu alte naţiuni. Pleacă fruntea doar pentru că vin din România, chiar dacă au calităţi care îi plasează cu mult deasupra multor persoane din Occident.

Indiferent care ar fi motivele, un lucru este cert: românii au fobie de primul rând şi se vindecă foarte greu de această „boală”. Am văzut de nenumărate ori locuri goale în primul rând sau chiar întregul rând gol la spectacole de teatru cu intrare liberă. Am văzut amfiteatre arhipline în partea din spate şi în care bătea vântul în partea din faţă. Am mai văzut şi mulţi oameni dezorientaţi, care nu mai ştiu ce vor sau nu mai ştiu să lupte pentru ceea ce-şi doresc.

Tuturor le spun că: avem o ţară frumoasă, cu oameni inteligenţi şi talentaţi, avem peisaje şi sute de construcţii cum puţine state au. Suntem un popor cald şi primitor, cu o limbă dulce. Ne-a mai dat Dumnezeu tradiţii, cântece şi dansuri care au primit milioane de aplauze pe scenele din lumea întreagă. Alte naţii au mult mai puţine calităţi şi mult mai mult curaj. Aşadar, de ce nu