Plecarea de-acasă a fotbalului nostru cel cotonog ne persecută rău de tot. Câtă vreme ne afișăm blegeala-n propria bătătură ne permitem să mai apelăm la minciuna chioară pentru a păcăli realitatea. In competițiile interne fabricăm surogate ale elogiilor comparând chiorii cu orbii. Dar, iată, n-avem încotro și din când în când trebuie să acceptăm și proba cu martori. Probă care dă cu noi de pământ într-un mare fel. Adversarii pe care echipele noastre îi întâlnesc în turneele de pregătire, chiar dacă nu reprezintă cine știe ce elită a fotbalului, nu sunt dispuși la concesii. Și, astfel, amicalele pe care le angajăm devin total inamicale prin concluziile pe care le generează. Rezultatele obținute de echipele românești ne situează pe un negativ convingător. Dar nu atât de convingător încât să-i facă pe neghiobi să tacă. Nu! Destoinicii răului, acei țuțări incapabili să distingă vreodată oarece soluții ale redresării, se dau în stambă cu talent. Și fac ei ce știu mai bine. Bagă nicotină în așternut.

Steaua s-a bucurat mai mereu de un răsfăț mediatic exagerat. Iar rezultatele bune obținute de echipă în ultimul timp au transformat exagerarea în exercițiu paranoic. Diriginții clubului, fuduli nevoie mare, au profitat cu grațioasă inconștiență de serviciile diabetice ale lipitorilor subalterne. Dar defilarea țanțosă a Stelei din anul trecut a rămas doar în amintire. Evoluția echipei în turneele din Spania și Turcia a fost una de grea suferință. O suferință care-i schimonosește cel mai urât pe fudulii puși în fața decontului. Fuduli care ignoră acum interesele echipei, interese pe care le sabotează doar fiindcă sunt persecutații unui orgoliu absolut tembel.

Fotbalul rătăcit etalat de Steaua în meciurile începutului este egal cu realitatea indiscutabilă. Dar aceste meciuri nu reprezintă, în fond, decât niște antrenamente în care rezultatele devin amă