Ce i-a rămas Bucureştiului după 40 de ani de comunism poate fi sintetizat în trei mari idei: paradigma blocului este încă foarte prezentă, absenţa comunităţilor care odată dădeau farmec oraşului şi Palatul Parlamentului, clădirea intrată de trei ori în Cartea Recordurilor şi ridicată pe locul cartierului Uranus

Comunismul n-a lăsat urme doar în biografii, ci a reinventat cu totul felul oamenilor de trăi împreună ca societate. În arhitectură este încă vizibilă amprenta anilor de comunism, iar arhitecţii şi urbaniştii se luptă să închidă o dublă falie: cea rămasă din Epoca de Aur şi cea adusă de inadecvarea ultimelor două decenii, moştenitoarele directe ale urbanismului socialist.

O MOŞTENIRE PARADOXALĂ

În anii de comunism s-au demolat 450 de hectare în Bucureşti, iar astăzi 300 de hectare sunt încă goale. „Asta este urbanistic vorbind o catastrofă, dar poate fi şi o mare oportunitate“, spune profesorul Augustin Ioan de la Univesitatea de Arhitectură „Ion Mincu“ din Bucureşti. În acest context, totuşi, bula imobiliară ne-a prins cu temele nefăcute, spune el.

Problemele urbane pe care le are Capitala nu au soluţii arhitecturale, ci politice, argumentează profesorul, explicând că niciunul dintre guverne nu s-a aplecat cu adevărat asupra acestor aspecte. Şi în vreme ce politicul şi administrativul nu vădeau prea mare interes faţă de problemele oraşului, în interiorul profesiei lucrurile s-au radicalizat: au apărut conservaţioniştii, care sunt văzuţi ca buni, şi intervenţioniştii, care sunt percepuţi ca răi. „Excesul de demolare de dinainte de 1989 s-a transformat în exces de conservare după 1989, iar asta nu se traduce în păstrarea propriu-zisă a clădirilor, ci în şuntarea legilor. Ca să nu mai spun că păstrarea cu orice preţ a unei clădiri vechi nu este în sine bună. Depinde de clădire, de context“, explică profesorul.

CEA MAI VIZIBILĂ URMĂ: