Cea de-a doua lună a anului este asociată de obicei cu Valentine’s Day, sărbătoarea iubirii şi a inimilor. Iată ce alimente trebuie să consumăm mai des pentru a avea o inimă ferită de boli.
Milioane de oameni din lumea întreagă se confruntă anual cu boli de inimă, iar specialiştii sunt de părere că în mai puţin de zece ani afecţiunile cardiace vor fi principala cauză de mortalitate. Cum problemele apar de cele mai multe ori din pricina alimentaţiei necorespunzătoare, nutriţioniştii ne recomandă să fim foarte atenţi la produsele pe care le cumpărăm din piaţă sau din supermarket, precum şi la modul în care gătim.
„Alimentaţia influenţează apariţia bolilor cardiovasculare. Alimentaţia nesănătoasă constituie un factor de risc ce conduce la apariţia bolilor cardiovasculare, prin alimentaţie nesănătoasă înţelegând excesul de sare, excesul de grăsimi, absenţa nutrienţilor necesari pentru o bună funcţionare a organismului. Aceste obiceiuri alimentare nesănătoase duc la apariţia dislipidemiilor, la creşterea tensiunii arteriale şi la apariţia bolilor cardiovasculare. Chiar şi în cazul persoanelor fără o afecţiune cardiovasculară, o alimentaţie corectă previne apariţia acestor boli. De asemenea, excesul alimentar duce la apariţia obezităţii, alături de sedentarism şi de stilul de viaţă curent, iar obezitatea este un factor de risc important pentru apariţia bolilor cardiovasculare. Contează nu numai ce mâncăm, dar şi cât mâncăm”, explică medicul cardiolog Lăcrămioara Petrescu pentru medlive.hotnews.ro
Topul alimentelor pentru o inimă puternică
Experţii spun că studiile au arătat că o serie de produse alimentare influenţează pozitiv sănătatea inimii. Astfel, pentru o inimă puternică, în regimul nostru alimentar ar trebui integrate cât mai des posibil următoarele alimente: somon, seminţe de in, ovăz, migdale, fasole neagră, nuci, vin roşu,