În dulcele-i grai moldovenesc, ministresa de la Justiţie ne-a lămurit cum e cu numirile procurorului general şi a celui de la Anticorupţie. Cică e ca un “lanţ trofic”, aşa ne-a explicat, să priceapă toată lumea, pivnicerul magistraţilor neaoşi. Abia acum m-am desluşit, e totuna cu legile din natura animală, aidoma, zău ! Adică sălbăticiunea mai puternică o devorează pe aia mai slabă. Numai că la capăt şade vecinic fiara care le înfulecă pe toate. Aşadar, traducând-o pe blajina Mona, procurorii sunt sfârtecaţi de şefii lor, ăştia, de ministru, iar ultimul de preşedintele ţării, care le semnează decretele pentru înaltele dregătorii. Într-un astfel de “lanţ trofic” nu există decât stabilitatea de a te lăsa înghiţit de ăla plasat mai sus. Păi, subordonarea e chiar în legea de funcţionare a biotopului... De aceea politicul va controla întotdeauna “lanţul trofic” al Justiţiei, încetaţi cu prefăcătoria, cu joaca de-a imparţialitatea şi independenţa !
Actualul chiriaş de la Cotroceni a prins şmecheria asta şi s-a vădit a fi prădătorul suprem. Nimic nu i-a scăpat din colţii ascuţiţi, a muşcat mortal ori de câte ori i s-a ivit ocazia. Un fel de rege al junglei din justiţia băştinaşă, mereu la pândă. Între timp, regele a îmbătrânit, coama i-a năpârlit, pielea i s-a umplut de cicatrice, şacalii şi hienele l-au încercuit. De pe aceste poziţii slăbite încearcă el să-şi păstreze locul în “lanţul trofic”, statutul privilegiat. Pisoii şi căţeluşii se zbat să împartă dimpreună cu el pulpele şi grumajii jivinelor adăpostite prin instanţe şi parchete. Se negociază la sânge, cu leşul prăzii pe masă.
Culmea, înspre fălcile prădătorilor se grămădesc cârduri de ciute şi ţapi, gătiţi cu solemnele robe de procuror. Se gudură din interes, doar, doar or căpăta dreptul de a hali şi ei niscaiva cornute inferioare. Fac plecăciuni, îşi iau angajament
