* Scad obligaţiunile celor două ţări
* Moneda unică revine pe curs descendent
În zona euro au reapărut turbulenţe politice care au reaprins temerile legate de situaţia regiunii afectate de criza datoriilor.
Problemele privesc Spania şi Italia, a patra, respectiv a treia economie din uniunea monetară. Premierul spaniol Mariano Rajoy este îndemnat de opoziţie şi de mii de cetăţeni care au ieşit în stradă să demisioneze, după ce, săptămâna trecută, au apărut informaţii potrivit cărora oficialul de la Madrid a acceptat salarii la negru de câte 25.000 de euro pe an. Rajoy susţine, însă, că afirmaţiile în acest sens, publicate de cel mai mare cotidian spaniol, El Pais, sunt nişte acuzaţii nefondate.
În Italia, un sondaj de opinie arată că fostul premier Silvio Berlusconi este preferat de electorat înaintea alegerilor care vor avea loc în ţară luna aceasta. Deşi are probleme cu justiţia, Berlusconi este preferat pentru că a promis reducerea taxelor.
În condiţiile date, randamentul obligaţiunilor spaniole cu maturitatea la zece ani a urcat cu 22 de puncte de bază (0,22 puncte procentuale), la 5,42%. Nivelul este cel mai ridicat din 18 decembrie 2012 până în prezent. Randamentul titlurilor italiene cu scadenţa la zece ani a crescut cu 7 puncte de bază, la 4,40%.
Totodată, euro s-a depreciat cu 0,6% la ora 10.16, la New York, ajungând la 1,3558 dolari. Anterior, declinul a fost de 0,7% - cel mai important din 18 ianuarie până în prezent.
În opinia analiştilor, zona euro nu este "ajutată" de situaţia politică din Spania şi Italia, care a devenit "un pic incertă", iar drept urmare moneda unică s-ar putea deprecia pe termen mediu.
Banca britanică "Barclays" Plc anticipează că euro va scădea la 1,32 dolari în şase luni, respectiv la 1,28 dolari în descurs de un an.
ALINA VASIESCU
Banca Centrală Europeană (BCE) v