IAŞI. Filiala ieşeană a Partidului Noua Republică califică acţiunea primăriei de tăiere a teilor drept iresponsabilă şi cere municipalităţii oprirea operaţiunii.
„Oraşul «Teiului lui Eminescu» devine sub ochii noştri oraşul fără tei, ceea ce este regretabil. Atâta vreme cât vârsta acestora nu reprezintă o problemă, justificarea sacrificării copacilor este doar unul dintre mofturile urbanistice ale primăriei Iaşi. Teii care încă mai străjuiesc străzile principale ale oraşului nostru nu trebuie dezrădăcinaţi doar pentru a fi înlocuiţi cu soluţii de import de natură să lipsească Iaşul de elementele identitare proprii, care oferă oraşului o amprentă vizuală în raport cu alte oraşe ale ţării”, se arată într-un comunicat al conducerii filialei ieşene a Partidului Noua Republică.
Liderii acestui partid îi cer primarului „să oprească imediat acest abuz îndreptat împotriva unuia dintre simbolurile care dau frumuseţe şi parfum oraşului nostru»”.
La rândul său, fostul deputat PDL Nicuşor Păduraru susţine că protestul civilizat privind tăierea teilor e un semnal pozitiv şi necesar că lucrurile încep să se mişte în Iaşi.
„Este un avertisment că indiferent de structura majorităţii din CL, decidenţii trebuie să ţină cont şi de ce vor ieşenii. Reacţiile aparatului administrativ al primăriei arată că ţin cont de ce se întâmplă, că le e teamă de amploarea unor mişcări civice care să le arate slăbiciunile”, scrie Păduraru, pe pagina sa de Facebook.
IAŞI. Filiala ieşeană a Partidului Noua Republică califică acţiunea primăriei de tăiere a teilor drept iresponsabilă şi cere municipalităţii oprirea operaţiunii.
„Oraşul «Teiului lui Eminescu» devine sub ochii noştri oraşul fără tei, ceea ce este regretabil. Atâta vreme cât vârsta acestora nu reprezintă o problemă, justificarea sacrificării copacilor este doar unul dintre mofturile urbanistice ale primăriei