Cântăreţul şi chitaristul britanic Eric Clapton a anunţat, printr-un mesaj postat pe site-ul lui oficial, că va lansa cel de-al 21-lea album din cariera sa, intitulat “Old Sock”, pe 12 martie.
Noul album va conţine două piese noi şi zece coveruri ale unor piese îndrăgite de artist, despre care acesta spune că i-au influenţat viaţa, informează contactmusic.com, sursă citată de Mediafax. Cele două piese noi se intitulează Every Little şi Gotta Get Over.
Albumul Old Sock va fi o combinaţie de genuri muzicale, în care Clapton abordează din nou stilurile rock şi blues – prin coveruri ale pieselor Still Got The Blues, de Gary Moore, şi Goodnight, Irene, de Leadbelly –, dar şi reggae, prin coverul piesei Till Your Well Runs Dry, de Peter Tosh, ori jazz, prin coveruri ale unor compoziţii muzicale celebre precum All of me şi Love Is Here to Stay, de George şi Ira Gershwin.
Printre artiştii invitaţi să colaboreze cu Eric Clapton pe acest disc se află Paul McCartney, care cântă la chitară bas, dar şi vocal în piesa All of Me. La rândul lui, Clapton a cântat la chitară pentru coverul piesei Tears In Heaven, inclusă de Paul McCartney pe cel mai recent album al său, Kisses on the Bottom.
Steve Winwood, fostul coleg al lui Clapton din trupa Blind Faith, apare şi el pe noul disc, cântând la clape în piesa Still Got the Blues, cântăreaţa de R&B Chaka Khan a asigurat back-up vocals-ul de la piesa Get On Over, iar JJ Cale a făcut backing vocals şi a cântat la chitară pentru piesa Angel.
Eric Clapton îşi va promova noul disc în lunile următoare printr-un turneu american susţinut pe stadioane. Turneul se va încheia pe 12 aprilie, cu un concert pe care starul britanic îl va susţine în cadrul festivalului pe care l-a înfiinţat, Crossroads Guitar Festival, la Madison Square Garden din New York. Muzicianul britanic va urca pe scenă în cadrul acel