de Dragoş BAKO

dragosbako@tribuna.ro

04 februarie 2013 21:37

0 vizualizari

A-A+ Nu mă feresc să o spun, ori de câte ori constat că publicul acordă o im­portanţă sporită subiectelor însângerate, mă încearcă un sentiment neplăcut. Ştiu că pentru mulţi sutele, miile de vizualizări pe care le strânge un articol ce descrie un accident mortal, un viol sau o crimă înseamnă "ceva". Scopul nu scuză întot­deauna mijloacele, iar dacă audienţa ajunge pe culmi ameţitoare sprijinindu-se pe subiecte cu damf de sânge ori de senzaţional conceput în laboratoarele promiscuităţii, mai bine fără. Faptul că o grozăvie udată din belşug cu sânge e devorată de foarte mulţi cititori/ tele­spectatori nu o recomandă drept un pro­dus jurnalistic de calitate. Câteva mili­oane de oameni din ţara asta se zgâiesc la ţâţele şi bucile dezgolite din aşa - zisele tabloide, ceea ce nu înseamnă că acele produse sunt de calitate. Nu există de fiecare dată o legătură între audienţa de care se bucură un produs media şi calitate. Vor spune poate unii: "Da, dar când vă vindeţi marfa cu astfel de subiecte, îţi place, nu?". Sincer să fiu, nu! Eu unul m-aş bucura ca publicul să fie receptiv la subiecte domestice, la frumuseţea vieţii, prea uşor dată uitării. Preferinţele din ce în ce mai cenuşii ale cititorilor şi telespectatorilor sunt dureroase pentru orice om care nu se topeşte de plăcere înaintea dramelor unor semeni. Şi totuşi, sunt momente în care normalitatea dă semne de viaţă. După ce amânasem subiectul multă vreme, într-un sfârşit, am scris povestea fascinantă a unui cătun părăsit, în care locuiesc cinci oameni: patru nemţi şi un român. O poveste fără morţi, fără răniţi, fără victime, fără pedepse pe care le riscă făptuitorii cei de toate zilele; o poveste despre nişte minunate (dar uitate) poveşti, despre oameni care ştiu să se bucure de tot ceea ce le oferă viaţa, despre oameni ce