În urmă cu câteva săptămâni îi scrisesem un e-mail lui Iacob Prada, ambasadorul României în Irak, în care îi propuneam să îmi acorde un interviu despre activitatea domniei sale din domeniul diplomației. Mi-a răspuns, extrem de politicos, să am puțină răbdare deoarece în curând se va bucura de concediu și va reveni acasă, astfel încât vom putea realiza materialul în locurile natale de la Ideciu de Jos. L-am sunat vineri, 12 august, și am primit la telefon indicațiile privind adresa la care trebuie să ajung, după care am purces la drum. M-a întâmpinat chiar în stradă, în fața casei din Ideciu de Jos. Ne-am strâns mâinile și m-a invitat să-mi facă un tur, prezentându-mi pentru început grădina, o veritabilă oază de liniște și verdeață, bogată în arbuști aduși din diverse locuri ale lumii. „Asta e fosta casă părintească, acum o modernizăm puțin”, mi-a spus Iacob Prada arătând spre imobilul cu schele din fața mea. Am privit apoi admirativ catargul de aproape 15 de metri înălțime în vârful căruia era arborat tricolorul României, după care ne-am așezat la o masă pe terasa casei. La răcoare, cu câte o cafea în față, plus câteva felii delicioase de cozonac servite cu amabilitate de soția ambasadorului. Am pornit reportofonul conștient că deși se află în vacanță, timpul de care dispune Iacob Prada este limitat…
Reporter: Cum a fost copilăria dumneavoastră de la Ideciu?
Iacob Prada: M-am născut aici, la Ideciu, cu părinți care au venit de pe Valea Râului. În Ideciu de Jos este un sat săsesc și după război mulți dintre sașii de aici au plecat, cred că în primul rând temându-se de intrarea Armatei Roșii în zonă. Unii dintre ei au avut legături cu grupul etnic german, iar alții pur și simplu erau germani și au plecat, astfel încât satul era aproape gol și locul a fost – să zicem – colonizat. A fost ceva normal pentru că pe Valea Gurghiului oamenii erau harnici dar nu