Theodor-Cristian Popescu, regizor şi profesor de regie la Universitatea de Arte din Târgu Mureş, propune prin cartea sa, „Surplus de oameni sau surplus de idei. Pionierii mişcării independente în teatrul românesc post 1989”, apărută la Editura Eikon, în anul 2012, un subiect de dezbatare: teatrul independent şi rolul acestuia într-o cultură, dar şi în relaţia acestuia cu sistemul. În interviul acordat cotidianului Zi de zi, Theodor-Cristian Popescu vorbeşte despre subiectul cărţii sale, compară situaţia din ţară cu cea din străinătate din prisma experienţei pe care a avut-o în Canada şi, în acelaşi timp, vorbeşte despre rolul generaţiei sale în actualul piesaj teatral. Reporter: O carte despre teatrul independent în România?

Theodor-Cristian Popescu: O carte despre deceniul 1989-1999. Nu mă ocup cu ce s-a întâmplat după 1999, pentru că nu am fost în țară până în 2008. Din acel val am făcut și eu parte, atunci îl vedeam dinăuntru și acum, după 10 ani, făcând o cercetare și a documentelor, am avut o privire dublă, una a subiectivă și una obiectivă – de afară. Rămâne caracteristic faptul că avem probleme la documentare, avem dificultăți în a ne privim trecutul și a ne înțelege. Uite că în 2012 a apărut prima carte despre acest fenomen, care e scrisă de un practician, nu de un teoretician. Eu am avut și scopul să stârnesc discuții, o dezbatere, nu să stabilesc adevărul, că nu am cum. Rep.: Cum era teatrul independent în anii 90?

T.C.P.: Anii 90 au fost idealiști și haotici, că noi o luam în toate direcțiile deodată, asumându-ne un fel de misiune istorică, să reconstruim o societate să reinventăm un climat cultural. Am și declarat într-un interviu că mă simt ca un pașoptist, că fac parte dintr-o generație care trebuie să refacă România, că-mi iau misiunea foarte în serios… Azi îmi vine să râd într-un fel de asta, dar atunci chiar ne-am luat în serios și cunsum