Amintirile sătenilor despre românul ce deţine recordul de longevitate în ţara noastră, culese din cătunul unde şi-a dus traiul

Am ajuns pe urmele românului ce a trăit 148 de ani. Am plecat din Cluj pe o ninsoare mocănească într-un autobuz plin de săteni îngânduraţi şi necăjiţi. E sărăcie mare pe aici, avea să mă avertizeze din capul locului Lazăr Mureşan, secretar la Primăria Recea-Cristur, omul care a avut o contribuţie esenţială la împlinirea demersului meu jurnalistic. “Vin de la rude, tocmai de la Timişoara, am fost cu treburi”, spune o tânără gospodină din Panticeu, ce-şi sprijină capul pe geam. Pe Dealul Clujului e un adevărat răsărit de viaţă la primele ore ale dimineţii. Şoferul ratei opreşte la un moment dat. Trec diafane, ca adevărate prinţese, două căprioare. “Am întâlnit deunăzi şi un lup, porci misteţi cât lumea!”. Ajungem la Recea-Cristur. Harnicul secretar Lazăr Mureşan e treaz de la ora 4.00. Scoate din fişetul de fier documentul ce mă interesează. Act de moarte nr. 8, întocmit pe 17 martie 1952, la două zile de la decesul lui Maftei Pop. Scrie negru pe alb: născut în satul Valea Loznii, regiunea Cluj, raionul Dej, badea “Maştei”, cum îi spun sătenii, a murit în satul Osoi la vârsta de 148 de ani, pe 15 martie, la ora 20.00. Cauza morţii: senilitate. Femeia unde a dormit ultima noapte, pe atunci o copilă de 12 ani, Maria Sabou, povesteşte cum seara s-a culcat liniştit ca un prunc, afară, în poiata animalelor, iar dimineaţa, cei din familia sa, ce îl găzduia de ceva vreme, l-au găsit rece. Timp de peste un secol, badea Maştei condusese la groapă sute de săteni, fiind singurul bărbat parcă evadat în timp ce trăise evenimentele satului în lunga lor desfăşurare, fiind contemporan în acelaşi timp cu străbunii dar şi cu străstrănepoţii satului şi care şi ei aveau să se ducă la un moment dat. Iar Pop a rămas ca un martor al lui Dumnezeu pe pământ până î