Demnitatea lui morala si nationala i-au adus pretuirea lumii civilizate. Nici un alt politician roman nu a fost mai respectat in anii tulburi ai razboiului si dupa. A condus Partidul National Roman si a avut rolul hotarator in pregatirea Unirii Transilvaniei cu Romania, la 1 decembrie 1918. Nu a fost singurul care a crezut cu tarie in poporul lui tolerat in chiar vatra strabuna a Daciei romane. Un sir lung de oameni politici si carturari, de preoti si tarani a lucrat, fiecare dupa puterile lui, ca neamul romanesc din Ardeal sa nu se risipeasca, sa-si pastreze limba si credinta, astfel incat in clipa intalnirii cu istoria sa poata decide demn si impacat cu sine. Iar a-ti pastra identitatea in conditiile in care, dupa Unio Trium Nationum (1438), orice drept colectiv ti-a fost refuzat, ducand o existenta precara, in umbra istoriei, a unei religii considerata schismatica si a unei natii tolerate in chiar mosia ei, avea sa fie proba de rezistenta a romanilor. De aceea, conceptul de natie are aici o incarcatura aparte, el vorbind, de pe o parte, despre rezistenta tacuta din lumea satelor, iar mai apoi despre afirmarea programului de emancipare, incepand cu Horea, Supplex Libellus, Avram Iancu ori Simion Barnutiu si pana la Ion Ratiu, Gh. Pop de Basesti, Vasile Goldis si Iuliu Maniu. "Romaniile populare", cum a numit N. Iorga acest continuum etnic romanesc din spatiul nord-dunarean, conservand bogate forme de viata si traditie, au rezistat nu doar valului migratorilor, dar si stapanirii unguresti si austriace. De aici diversitatea si bogatia traditiilor din impresionanta colectie de "tari" ce compun Tara mare a Transilvaniei. Iata doar cateva dintre acestea: Tara Hategului, a Fagarasului, a Barsei, a Maramuresului, a Amlasului ori a Motilor etc. Romanii de peste munti au stiut si ei sa cada in cumpana istoriei, fie primindu-i in situatii vitrege si adapostindu-i in toata zo