Camera inferioara a parlamentului francez a votat articolul de lege care le permite cuplurilor gay să se căsătorească. În seara asta, au urmat britanicii. Iar eu ma simt doar obosit, foarte obosit.

A urmărit multă lume ce se întâmplă în unele ţări europene zilele astea referitor la legislaţia care le va permite cuplurilor formate din persoane de acelaşi sex să se căsătorească. Vineri, camera inferioară a parlamentului francez a votat în favoarea articolului de lege prin care cuplurile gay capătă dreptul fundamental de a se căsători, la fel ca orice cuplu din cele pe care suntem obişnuiţi să le vedem prin preajmă, pe stradă, sau între colegii noştri sau între rude. În seara asta, Camera Comunelor din parlamentul Regatului Unit a votat, cu 400 voturi pentru, 175 împotrivă, pentru egalitatea în dreptul la căsătorie pentru toţi cetăţenii. Legea urmează să fie discutată în comisii şi votată de Lorzi, dar se spune că, la acest stagiu. legea are 98% şanse să treacă.

Spuneam că e un subiect pe care l-au urmărit şi unii români. Radio Guerilla, de exemplu, publica un post pe Facebook, formulat foarte viclean ca o simplă întrebare. Marele mister al celor de la radio era: pe cine o să numească copilul unui cuplu gay mamă, dacă o să aibă doi taţi? Pe cine o să numească copilul tată, dacă o să aibă două mame? A urmat o dezbatere în care s-au implicat zeci de persoane, deşi postarea a fost ştearsă destul de repede (le-o fi spus cineva că nu are rost să îşi facă de lucru degeaba, mai ales că întrebarea era clar tendenţioasă) dar a rămas prin memoriile dubioase şi de neînţeles ale internetului.

Nici nu îmi amintesc dacă le-a răspuns cineva la amărâta de întrebare. Da, domne, o să le zică taţilor: tată şi tată, şi mamelor: mamă şi mamă, ce e aşa greu de imaginat? Am avut, însă, anti-surpriza să citesc aceleaşi argumente obosite. Cum rămâne cu valorile tradiţ