În piesajul teatral târgumureşean s-au desfăşurat câteva transferuri interesante în ultimii ani, care au dus şi la o răsturnare de situaţie. Dacă la un moment dat companiile de teatru independent deţineau prim-planul şi adesea surclasau producţiile Teatrului Naţional, acum Naţionalul nu prea mai are nici concurenţă şi nici parteneri.

Erau ani în care Teatru 74, de exemplu, era mai prezent în Festivalul Naţional de Teatru, decât Naţionalul. De asemenea, Teatrul Ariel, mă refer mai ales la Underground, sau Yorick-ul, chiar şi Scena era active şi propuneau uneori spectacole foarte bune. Ce să se fi întâmplat de toate acestea au cam ieşit din “cetate”? Primul răspuns ar fi problemele cu spaţiul, dificultate cu care s-au confruntat, din cauza retrocedării sediului sau a renovării acestora (74, Scena, Yoric, din Cetatea Medievală), plus proiectele educaţionale pe fonduri europene. Însă, în fapt, răspunsul este mai simplu. Şi mi l-a oferit regizorul Cristi Popescu, autorul cărţii „Surplus de oameni sau surplus de idei. Pionierii mişcării independente în teatrul românesc post 1989”. Şi este şi răspunsul la întrebarea cine face teatrul sau chiar Teatrul? Pe scurt, oamenii. Cristi Popescu îmi povestea că multe din companiile independente de teatru din capitală, din anii 90, s-au format în jurul unui lider şi existau datorită lui, iar… “când acesta a obosit, nu s-a mai găsit altă formulă, pentru că nu exista nicio formulă”. Lucru valabil şi în cazul Târgu Mureşului, Alina Nelega sau Nicu Mihoc au trecut dinspre teatrul independent înspre sistem şi fac treabă bună.

Pe de altă parte se poate vorbi şi despre o situaţie şubredă, în general, a fenomenului teatrului independent în provincie. Aşa că următoarea întrebare pe care mi-o pun, este de ce nu vine nimic care să umple golul acesta… În piesajul teatral târgumureşean s-au desfăşurat câteva transferuri interesante în