Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gorun îi cere rectorului Bojincă să fie exigent

Publicat in Pandurul, miercuri 6 februarie 2013 ·

Preşedintele Senatului Universităţii Constantin Brâncuşi din Târgu Jiu (UCB), Adrian Gorun, îi cere rectorului Moise Bojincă să fie mai exigent şi mai punctual în îndeplinirea criteriilor pe baza cărora şi-a câştigat mandatul. Fostul rector i-a sugerat acest lucru în cadrul şedinţei de evaluare a raportului de activitate a lui Moise Bojincă.

Rectorul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu a fost evaluat vineri,1 februarie, după şase luni de mandat. Moise Bojincă a dat socoteală în faţa preşedintelui Senatului, fostul rector Adrian Gorun, în ceea ce priveşte activitatea întreprinsă de acesta în cadrul instituţiei de învăţământ superior. La finalul evaluării, Gorun i-a cerut rectorului o mai mare exigenţă pentru îndeplinirea la timp a obligaţiilor pe care le are conform contactului de management. “Senatul s-a arătat obiectiv, nu am ce contesta. Domnul Gorun cere o mai mare exigenţă pe urmărirea criteriilor şi pe punctualitatea îndeplinirii criteriilor din contractul de management. De pildă, trebuie să facem analize pe stadiul criteriilor îndeplinite din vechea evaluare pentru ierarhizarea programelor de studiu prin care s-au clasificat universităţile. O să iau criteriile respective, am şi dat dispoziţie ca domnul prorector să transmită spre structuri să înceapă să facă această evaluare”, a spus Moise Bojincă, rectorul UCB.

Divergenţe de opinii între rector şi prorectori

Moise Bojincă spune că îşi doreşte o mai bună colaborare cu prorectorii Universităţii „Constantin Brâncuşi”, Mihai Cruceru şi Liviu Marius Cîrţînă. “E foarte greu să realizezi o coeziune puternică, deci o legătură puternică. Fiecare avem concepţiile noastre despre modul în care trebuie să lucrăm. Până lucrurile se coagulează este destul de delicat”, a mai spus Moise Bojincă.

În prima zi lucrătoare a lunii aprilie, rectorul UCB Moise Bojincă va trebui să prezinte spr

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis, copreşedinte B9: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate pentru statele noastre

Mediafax acum 2 ore
„Sunt convins că întâlnirea noastră de astăzi, înaintea Summitului NATO aniversar de la Washington, se va dovedi productivă. Pe măsură ce evoluţii regionale dramatice continuă să solicite, tot mai mult, atenţie şi coordonare depline, trebuie să acţi

Incendiu la CNE Cernavodă! Oficial de la SN Nuclearelectrica despre eveniment

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu a avut loc azi, 11 iunie 2024, în partea clasică a CNE Cernavoda, Unitatea 2. Conform masurilor de siguranta aplicabile in astfel de situatii personalul a fost evacuat din cladirea turbinei. Nu au existat victime, persoane expuse la fum

Descoperire macabră în Oradea! Cadavrul unei femei a fost găsit într-o remorcă

Ziua Constanta acum 4 ore
Locuitorii dintr-o zonă din Oradea au avut un șoc marți dimineața! Într-una dintre parcările de lângă blocuri, într-o mică remorcă acoperită cu prelată, a fost găsit un cadavru. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție, Criminaliști și

MAE Atenţionare de călătorie pentru Republica Elenă. Risc crescut de incendii

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Elenă că Serviciul Național de Meteorologie a emis un buletin meteorologic conform căruia în intervalul 11-14 iu

Peste jumătate din țară, sub cod galben de instabilitate atmosferică. Nici celelalte regiuni nu scapă complet de furtuni

Ziare.com acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunțat că furtunile vor continua în mare parte din țară și marți, 12 iunie. Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de vreme instabilă, valabilă pe tot parcursul zilei în mai mult de jumătate di

Marius Mitran vine la „EXCLUSIV RAPID” marți, 11 iunie, de la ora 20.00

Cancan acum 46 minute
În urmă cu exact 57 de ani, Rapid a remizat la Ploiești, 0-0 cu Petrolul, iar primul titlu de campioană a României a ajuns în Giulești. Ne întoarcem în prezent pentru că Rapid are un nou președinte, Viorel Moldovan. A plecat Krasniqi la Praga. Pleac

La USR se face schimbul de putere: Pe 28 iunie, îi voi preda mandatul noului preşedinte ales

Mediafax acum o ora
„Câteva lămuriri legate de paşii statutari/tehnici care urmează în USR. Astăzi (marţi - n.r.) voi convoca (1 - Preşedintele are atributul convocării Congresului partidului) Congresul USR pentru alegerea (Alegerea Biroului Naţional se face de către C

Rezultate Alegeri Locale 2024 Sectorul 1. Luptă la baionetă pentru cel mai bogat sector al Capitalei / Clotilde Armand a luat foc şi cere oficial renumărarea voturilor / Replica rivalului / PNL a proclamat victoria lui George Tuţă / Incertitudine şi la Sectorul 2

Mediafax acum o ora
UPDATE Armand: Au publicat un proces verbal incheiat greşit pe site-ul AEP şi nesemnat de nimeni „UPDATE: La secţia nr. 144 PNL PSD avea 227 iar eu 193. Acum PSD are 227 şi eu doar 6 voturi. Au publicat un proces verbal incheiat greşit pe site-ul AE

"Există presupunerea rezonabilă" că cei doi copii de grădiniță au fost agresați sexual de educator. Poliția adună probe

Ziare.com acum 2 ore
Poliţia Municipiului Bucureşti continuă adunarea probelor în cazul celor doi copii de 5 ani care ar fi fost agresați sexual de un educator, la grădiniță. Până acum, audierile au inclus directoarea grădiniței din Sectorul 1, cea care a anunțat autori

Rezultate parţiale BEC la europarlamentare, ora 10.00: PSD-PNL - 48,67%, SOS - 5,04%

Mediafax acum 3 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut la europarlamentare, potrivit datelor parţiale publicate de BEC la ora 10.00, 48,67%, AUR 14,95%, iar Dreapta Unită 8,63%. UDMR are 6,53%, Partidul SOS 5,04%, iar candidatul independent Nicu Ştefănuţă 3,69%. Ceilalţi compet

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/33°
joi

19°/28°
vin.

19°/29°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/30°
mie.

16°/23°
joi

17°/24°
vin.

17°/23°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/25°
joi

20°/24°
vin.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/22°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

18°/25°
mie.

16°/22°
joi

14°/24°
vin.

15°/25°