Viceprimarul Ovidiu Mureşan, directorul interimar al Administraţiei Social Comunitare Oradea, Ioana Florea, şi coordonatorul Centrului Unic de Voluntariat din cadrul instituţiei, Adina Pătroc, au susţinut marţi o conferinţă de presă în cadrul căreia au prezentat raportul de activitate al ASCO pe 2012.
Printre activităţile instituţiei se numără şi distribuirea pachetelor cu ajutoare alimentare europene persoanelor defavorizate. Anul trecut, la depozitul ICOMCOOP, s-au distribuit 1.920 de porţii complete şi 6.250 de porţii incomplete, în funcţie de alimentele aflate pe stoc. Numărul de beneficiari serviţi a fost de 8.170 din totalul de 12.975 de persoane care îndeplinesc condiţiile, adică în proporţie de 63%.
Potrivit viceprimarului Mureşan, orădenii nu s-au prea înghesuit după alimente în ultima parte a anului, după ce firma bulgărească Viem Corporation Food, care câştigase licitaţia pentru furnizarea uleiului şi făinei aferente, nu şi-a îndeplinit obligaţiile. "Unii probabil n-au vrut să facă două drumuri", a declarat acesta.
Furnizarea alimentelor aferente lui 2012 continuă până cel puţin pe 15 februarie. "De la începutul anului am ajuns la un procent de peste 70% de distribuire, iar acum vin aproximativ 65 de persoane pe zi la depozit", a declarat directorul interimar al ASCO Ioana Florea. Cel mai probabil perioada de distribuire va fi prelungită până la finele lunii martie.
În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, au fost prezentate cheltuielile realizate de ASCO din bugetul local, respectiv bugetul de stat pentru toate activităţile sociale care-i revin, acestea ridicându-se la 3.284.163 milioane de lei.
Printre altele, din aceşti bani, ASCO a subvenţionat mai multe asociaţii şi ONG-uri locale care desfăşoară servicii sociale, precum Asociaţia Caritas Eparhial (43.000 lei), Fundaţia Hospice Emanuel (30.000 lei) ori Fundaţia Copiii Făgădu