Aflat în plin război cu familia Prodan-Reghecampf, Cornel Dinu a lansat o pistă uluitoare potrivit căreia actualul antrenor al Stelei a fost foarte aproape de a fi linşat de mafia sârbească în toamna lui 2002.
Dinu a povestit cu lux de amănunte un episod incredibil din cariera de jucător a lui Laurenţiu Reghecampf. Mai precis, în toamna anului 2002, pe când Reghecampf juca la Energie Cottbus, ar fi primit 200.000 de euro pentru a nu-şi apăra corect şansele în meciul de campionat Bayern Munchen – Cottbus. Cornel Dinu a intervenit, la insistenţele primului naş de cununie al lui Reghecampf, Iulian Chiriţă, şi l-a ajutat pe actualul antrenor al Stelei să scape din mâinile mafiei sârbeşti.
„Se întâmpla după un meci Bayern - Cottbus. Eram, într-o seară, la masă la Trattoria cu Răzvan Boanchiş şi cu patronul restaurantului, Vali Sălăgean. Şi primesc un telefon de la Iulian Chiriţă, naşul de la prima cununie al lui Reghecampf. Îmi spune: «Tată, cum îl salvăm pe finu', că a dat de necaz?!».
Cu o zi înaintea partidei, primise 200.000 de euro ca să trântească partida cu Bayern, care trebuia să se termine la trei goluri diferenţă. Erau el şi încă vreo doi. S-a terminat însă 3-1. Iar lui Reghecampf i-au transmis băieţii că trebuie să se prezinte imediat cu banii înapoi! El credea că-i pârleşte pe sîrbi. Am vorbit la Belgrad şi i-am rugat pe oameni să-l mai păsuiască o zi cu banii. Tipii voiau să primească suma înapoi chiar în acea seară, i-am obţinut lui Reghecampf o păsuire până dimineaţa. Aşa i-am salvat viaţa, credeţi-mă, dintr-o acţiune de incriminare penală, în care sârbii îl rezolvau repede, cu gloanţele! I-am spus şi lui Chiriţă să-i transmită să nu se joace cu treburile astea, că sârbii te lasă în rigolă pentru cinci dolari!”, a fost dezvăluirea halucinantă a lui Dinu pentru gsp.ro.
Scandalul dintre soţii Reghecampf şi Cornel Dinu s-a amplificat în