George Țucudean, omul care a dat Dinamo pe Standard, a fost prezentat aseaă oficial la gruparea belgiană. Dezinvolt, \"Țucu-Gol\" i-a asigurat pe fanii lui Standard că în cel mai scurt timp va fi în formă maximă! Sursa: AGERPRES
Țucudean nu își face probleme nici în privința kilogramelor în plus și îl laudă pe Adrian Cristea.
"Mi-am dorit să vin aici şi este un pas înainte pentru mine. Sunt un adevărat număr 9. Un golgheter.
Să înscriu goluri reprezintă motivul pentru care joc. Cu capul, cu piciorul, nu are importanţă, atât timp cât mingea intră în poartă. Cred că principala mea calitate este că simt unde va veni mingea. Modelul meu este Ibrahimovici. Sper să am acelaşi parcurs ca al lui.
Am făcut pregătirea cu Dinamo. Am alergat mult şi când alergi, trebuie să şi mănânci.
Eu trebuia să fiu pregătit pentru campionat în martie. Dar a venit acest transfer.
Într-o săptămână voi fi în formă maximă şi aştept să-mi cunosc coechipierii şi să-mi pun calităţile în slujba echipei.
Adrian Cristea este un mare jucător. În România era un jucător care făcea diferenţa. Va demonstra şi aici acest lucru.
Este un număr 10, deci cineva care oferă mingi atacanţilor. Cu atât mai bine pentru mine. Eu am venit aici să dau goluri", a declarat Țucudean.