Şoferul unui camion ce a încercat să-şi facă un ciubuc vânzând motorină la terminarea programului riscă să ajungă după gratii. Jandarmii din cadrul Grupării Mobile au prins în flagrant, marţi seara, doi bărbaţi care furau combustibil din rezervorul unui autocamion aparţinând unei societăţi comerciale din Timişoara.
În jurul orei 20, echipajul de jandarmi aflat în serviciul de patrulare a observat pe strada Cerna două autovehicule, iar din rezervorul unuia un bărbat trăgea combustibil cu un furtun, în timp ce celălalt şofer umplea rezervorul maşinii parcate în apropiere. Opriţi din activitatea lor, cei doi bărbaţi au fost legitimaţi şi identificaţi de jandarmi. S-a demonstrat că Pal A. de 32 de ani, şoferul camionului, îşi găsise la final de tură un client pentru a-i vinde o cantitate de combustibil pentru suma de 180 de lei. „Jandarmii au înştiinţat reprezentantul societăţii păgubite, care, pe motiv că prejudiciul nu a putut fi recuperat în întregime, a formulat plângere împotriva angajatului său, pe numele acestuia fiind întocmite şi actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, spune locotenent colonel Daniela Stanciu, purtătorul de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi Timişoara.
Şoferul unui camion ce a încercat să-şi facă un ciubuc vânzând motorină la terminarea programului riscă să ajungă după gratii. Jandarmii din cadrul Grupării Mobile au prins în flagrant, marţi seara, doi bărbaţi care furau combustibil din rezervorul unui autocamion aparţinând unei societăţi comerciale din Timişoara.
În jurul orei 20, echipajul de jandarmi aflat în serviciul de patrulare a observat pe strada Cerna două autovehicule, iar din rezervorul unuia un bărbat trăgea combustibil cu un furtun, în timp ce celălalt şofer umplea rezervorul maşinii parcate în apropiere. Opriţi din activitatea lor, cei doi bărbaţi au fost legitimaţi şi