Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Colet

Publicat in Adevarul, miercuri 6 februarie 2013 ·

E ceva să te duci dimineaţa să ridici un colet de la poştă. Începi ziua altfel. Cu un pachet. Ba, cu puţină imaginaţie iţi poţi închipui că în pachet e chiar ziua respectivă, trimisă prin poşta. Nu e greu.

Te duci cu hartiuţa aia, găsită în cutia poştala, prezinţi buletinul, femeia de la ghişeu scotoceşte printre pachete, colegul ei are gura plină, îl vezi din profil cum mestecă tacticos şi pune tot felul de ştampile, are gesturi lente, dar zgomotoase, citeşte coduri de bare, mormăie ca pentru sine, din spatele uşii pe care scrie "Intrarea interzisă" se aud râsete, e un birou plin de gălăgie, auzi şi un căscat prelung, ca de bărbat trecut de patruzeci de ani, care se crede înca atrăgător, motiv pentru care flirtează cam vulgar cu toate colegele noi, trezind ironia şi apetitul de bârfă al ălora vechi, se simte miros de cafea, te gândeşti că acolo, înăuntru, e musai să fie cel puţin o persoană cu ciorapi de lână şi cu ilic tot din lână, pus peste uniformă, întotdeauna e câte o astfel de persoană în astfel de birouri cu intrări interzise, femeia de la ghişeu găseşte în cele din urmă cutia cu ziua expediată pe numele tău, temeinic înfăşurată în bandă lipicioasă şi lucioasă, zâmbeşti, savurezi deja plăcerea pe care o s-o ai atunci când o să tai banda aia cu lama cuţitului, o cântăreşte: "Aveţi o zi de două kilograme şi trei sute patruzeci de grame... Rămâne?" îţi zice ea privind afişajul de pe cântarul electric, tu te bucuri, iţi spui că e bine, că "Hei, uite, măcar o să am o zi uşoară!", scoţi banii. Plata la destinatar. "N-aveţi mărunt? Sunteţi primul client" Ai mărunt, cum să nu ai, mereu ai niscai mărunt rămas de cu noapte sau de la alte zile, îi dai, te gândeşti că ziua ta e prima livrată. Îi laşi un mic bacşiş. "Vreţi şi chitanţa?" Nu vrei. Te uiţi pe pachet. Expeditor necunoscut. Aşa e mereu. Pleci de acolo ţinând pachetul sub braţ, treci strada, soarele se i

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prezență la vot de peste 50% în Harghita

Informația Harghitei acum 10 minute
Peste 50% dintre cetățenii înscriși pe listele cu alegători s-au prezentat la secțiile de votare organizate în Harghita cu prilejul alegerilor locale și europarlamentare. Potrivit datelor făcute publice de Biroul Electoral Central după ora 22:00, pr

UPDATE - Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul este convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie

News.ro acum 16 minute
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

Un microbuz a luat foc pe autostrada la Sibiu. Toți pasagerii au reușit să iasă la timp

Ziare.com acum 2 ore
Pompierii și specialiștii SMURD au intervenit duminică pe autostrada A1, unde un microbuz a luat foc pe carosabil. Incidentul a avut loc în județul Sibiu și toți cei 8 pasageri, alături de șoferul autovehiculului au reușit să iasă în siguranță. ”Pom

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat primul său titlu în faţa lui Alexander Zverev, la Roland Garros

Mediafax acum o ora
Înfruntându-l pe Alexander Zverev în finala de la Roland Garros, spaniolul Carlos Alcaraz şi-a adjudecat primul său titlu la Porte d'Auteuil. După ce s-a chinuit o vreme şi a fost condus de numărul 4 mondial cu două seturi la unu, Alcaraz a întors j

Marcel Ciolacu: Dacă ne uităm la statistică, au fost mult mai puţine incidente de această dată. Din toate punctele de vedere se pare au fost foarte bine organizate alegerile

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, dacă ne uităm la statistică, au fost mult mai puţine incidente la alegerile europarlamentare şi locale din această duminică, comparativ cu alte scrutinuri electorale. „Din toate punctele de vedere se pare au f

Incendiu la fabrica Borsec din Harghita: Sunt flăcări puternice și degajări mari de fum

Wall-Street.ro acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit în zona de birouri a fabricii de îmbuteliere a apei minerale din Borsec, cu pericol de propagare la zona de producţie, fiind transmis mesaj de avertizare RO-ALERT din cauza degajărilor mari de fum, a informat Inspectoratul pen

Nicolae Ciucă după exit-poll: Peste 2,3 milioane de români au votat ca PNL să reprezinte cea mai puternică forță de dreapta din România și le mulțumesc

G4Media acum 35 minute
Nicolae Ciucă, declarații după exit-poll: Este o lecție a românilor, care au dat o lecție de democrație. Peste 2,3 milioane de români au votat ca PNL să reprezinte cea mai puternică forță de dreapta din România și le mulțumesc Le mulțumesc celor 54%

Ministrul Educației, Ligia Deca „Elevii români au obținut medalii de aur, de argint și o mențiune de onoare la Olimpiada Asiatică de Fizică”

Ziua Constanta acum o ora
Elevii români au obţinut cinci medalii de aur, două medalii de argint şi o menţiune de onoare la Olimpiada Asiatică de Fizică, ce are loc în Malaezia, a anunţat Ministerul Educaţiei, Ligia Deca. Elevii români au obţinut cinci medalii de aur, două

Patru răniți după ce un tobogan gonflabil a fost luat de vânt. Trei copii au fost loviți în față

Ziare.com acum 5 ore
Trei copiii și o femeie au fost răniți de un tobogan gonflabil în localitatea Tohanul Nou din Brașov. Acesta a fost luat de vânt și a dus la accidentarea femeii și a micuților de 2 ani, 4 ani şi, respectiv, 6 ani, duminică, 9 iunie, potrivit ISU Bra

CNA a amendat cu 5.000 lei Antena 3 și Realitatea Plus pentru încălcarea legislației electorale

Ziare.com acum 2 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a amendat două posturi de televiziune, duminică, 9 iunie, pentru nerespectării legislaţiei specifice perioadei electorale. Antena 3 CNN și Realitatea Plus au primit sancțiuni de 5.000 lei fiecare. Întrunit

Vremea

București
acum

27°
dum.

19°/34°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
mie.

22°/35°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

18°/32°
mar.

18°/30°
mie.

17°/25°
Constanta
acum

21°
dum.

19°/25°
lun.

21°/26°
mar.

20°/27°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

15°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

18°/27°
mar.

17°/28°
mie.

16°/20°