E ceva să te duci dimineaţa să ridici un colet de la poştă. Începi ziua altfel. Cu un pachet. Ba, cu puţină imaginaţie iţi poţi închipui că în pachet e chiar ziua respectivă, trimisă prin poşta. Nu e greu.
Te duci cu hartiuţa aia, găsită în cutia poştala, prezinţi buletinul, femeia de la ghişeu scotoceşte printre pachete, colegul ei are gura plină, îl vezi din profil cum mestecă tacticos şi pune tot felul de ştampile, are gesturi lente, dar zgomotoase, citeşte coduri de bare, mormăie ca pentru sine, din spatele uşii pe care scrie "Intrarea interzisă" se aud râsete, e un birou plin de gălăgie, auzi şi un căscat prelung, ca de bărbat trecut de patruzeci de ani, care se crede înca atrăgător, motiv pentru care flirtează cam vulgar cu toate colegele noi, trezind ironia şi apetitul de bârfă al ălora vechi, se simte miros de cafea, te gândeşti că acolo, înăuntru, e musai să fie cel puţin o persoană cu ciorapi de lână şi cu ilic tot din lână, pus peste uniformă, întotdeauna e câte o astfel de persoană în astfel de birouri cu intrări interzise, femeia de la ghişeu găseşte în cele din urmă cutia cu ziua expediată pe numele tău, temeinic înfăşurată în bandă lipicioasă şi lucioasă, zâmbeşti, savurezi deja plăcerea pe care o s-o ai atunci când o să tai banda aia cu lama cuţitului, o cântăreşte: "Aveţi o zi de două kilograme şi trei sute patruzeci de grame... Rămâne?" îţi zice ea privind afişajul de pe cântarul electric, tu te bucuri, iţi spui că e bine, că "Hei, uite, măcar o să am o zi uşoară!", scoţi banii. Plata la destinatar. "N-aveţi mărunt? Sunteţi primul client" Ai mărunt, cum să nu ai, mereu ai niscai mărunt rămas de cu noapte sau de la alte zile, îi dai, te gândeşti că ziua ta e prima livrată. Îi laşi un mic bacşiş. "Vreţi şi chitanţa?" Nu vrei. Te uiţi pe pachet. Expeditor necunoscut. Aşa e mereu. Pleci de acolo ţinând pachetul sub braţ, treci strada, soarele se i
