Şerban Huidu scapă de închisoare, după ce judecătorii Curţii de Apel Braşov au decis să îl condamne la patru ani cu suspendare pentru ucidere din culpă, în cazul accidentului rutier de la Timişu de Sus, în urma căruia trei persoane au murit. Instanţa inferioară îl condamnase pe Huidu la doar doi ani şi jumătate de închisoare, tot cu suspendare. Decizia este definitivă.
Diferenţa dintre cele două sentinţe este că "perioada de încercare" a fost mărită de la 4 ani şi jumătate la 6 ani. Astfel, în această perioadă, dacă Şerban Huidu este condamnat pentru orice altă infracţiune, pedeapsa cu închisoarea în acest dosar de ucidere din culpă intră în vigoare şi trebuie executată.
Sentinţa de astăzi îi mai aduce în plus lui Huidu o nouă interdicţie: timp de 6 ani, el nu are voie să mai conducă autovehicule.
Despăgubiri pentru familiile celor decedaţi: 360.000 de euro
În 31 ianuarie, procurorii şi avocaţii familiilor victimelor accidentului provocat de Şerban Huidu au solicitat judecătorilor Curţii de Apel Braşov casarea sentinţei de condamnare a acestuia la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare şi rejudecarea cauzei, pentru o pedeapsă mai mare, cu executare.
În mai 2012, Şerban Huidu a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, în urma accidentului soldat cu trei morţi produs în octombrie 2011 zona localităţii Timişul de Sus din judeţul Braşov.
În urma accidentului provocat de Huidu şi-au pierdut viaţa Ioan Garbis, Magda Drăghici şi Ştefan Lungu Balog, cei trei fiind colegi la o firmă din Braşov. În 16 octombrie 2011, ei se îndreptau cu un autoturism Dacia spre Aeroportul Otopeni. Şerban Huidu circula dinspre Capitală spre Braşov, iar la ieşirea din localitatea Timişul de Sus, într-o zonă în care sunt curbe, a intrat cu maşina pe contrasens şi a izbit autoturismul Dacia în care se aflau cele trei persoane. Huidu se af