Deşi bizară, întrebarea din titlu e reală, la fel şi personajele poveştii de mai jos. Iar povestea – profund subiectivă, recunosc din capul locului – este dintr-un târg de provincie aflat în nordul Moldovei şi ghemuit între dealuri galbene, din lut. Dar ar putea fi şi de aiurea, probabil din orice alt colţ al „României europene”.

Încă o precizare. Ştiu şi mi-este pe deplin clar: se zice că astăzi istoriile astea dihotomice, comunism-anticomunism, nu mai contează. Poate că nu mai sunt importante în discursul public (oare chiar n-or mai fi?). În planul subiectivităţii, însă, consider că am dreptul de a mă încăpăţâna să cred că astfel de poveşti mai au ceva de spus, chiar şi atunci când personajele lor nu înţeleg (din variate motive, care nu pot fi neapărat judecate!), sub raport istoric, ce li s-a întâmplat / li se întâmplă.

Cam pe când Ion Iliescu se pregătea să plece la Moscova pentru a învăţa cum să lupte cu imperialismul capitalist, bătrâna de azi robotea, sub pază militară, „pentru reconstrucţia Uniunii Sovietice”. Luată pe sus, la 21 de ani, de-un ofiţer rus şi doi soldaţi români, pentru că avea un nume nemţesc, a săpat cu târnăcopul în una din minele de cărbuni din Ucraina.

A scăpat de-acolo după vreo patru ani, numai ea ştie cum, şi s-a întors acasă, unde comunismul era în plină construcţie. La un moment dat, comunismul s-a prăbuşit, poate că de bine ce fusese construit. Ion Iliescu nu s-a prăbuşit, abia îi începuse gloria.

Prin ’92, de-mi aduc bine aminte, sub „masca” din plexiglas a mesei de bucătărie din casa bătrânei trona un afiş mare, scoţând în evidenţă celebrul (apoi!) „rânjet bolşevic” şi având sloganul „Un preşedinte pentru liniştea noastră!”. Totul era bine.

Între 1996 şi 2000 n-a mai fost bine. „Ţapul” părea că-l învinsese până şi pe Cel de Sus, din moment ce domnul Iliescu trebuise să plece acasă. S-a dus