Micuţă de înălţime, cu paşi înceţi, zâmbitoare şi de o luciditate rar întâlnită la cei care împlinesc 100 de ani. O cheamă Agata Petrescu, locuieşte de peste patru decenii la Cluj-Napoca, iar bucuria şi viaţa ei sunt copiii cărora le-a dat viaţă şi i-a învăţat să fie puternici, mereu optimişti şi să „strălucească“ precum o agată, piatră semipreţioasă al cărui nume îl poartă.

Povestitoare nevoie mare, Agata Petrescu îţi spune, dacă ai timp să o asculţi, toată viaţa sa. Cu perioada refugiului în care doar ea ştie de câte ori s-a luptat să alunge teama din suflet, cu cele două războaie mondiale, cu cotele impuse de comunişti ai căror comportament i-au arătat câtă răutate poate zace în cel pe care îl ajuţi. Dar şi cu momentele care i-au înfrumuseţat viaţa: familia ei, reuşitele copiilor şi căldura prietenilor.

Cochetă în exprimare, la cei 100 de ani, Agata Petrescu poate ţine o conversaţie ore în şir aşa cum nu sunt în stare mulţi, de vârste nu atât de înaintate.

„Copiii! Ei mi-au adus bucuria şi viaţa!. Cu refugiul, cu atâtea schimbări, cu ocupaţia străină, cu cote, la toate a trebuit să fac faţă“, spune bătrâna.

Şi vocea i se încălzeşte când vorbeşte despre tatăl ei care l-a auzit pe mareşalul Ion Antonescu cum îi încuraja pe soldaţi şi despre reuşitele celor trei băieţi ai săi. „A venit la Cluj cu băiatul să dea examen la Geologie. Am stat la Hotel Transilvania. M-am dus la hotel că nu am găsit pe nimeni unde să stăm. Şi a zis domnul ăla de la hotel: nu avem voie să lăsăm stea mama cu copilul, dar copilul ... e mic“, povesteşte zâmbind Agata Petrescu.

I se întunecă însă privirea când vorbeşte de fiul pe care l-a pierdut.

Ciorbă pe malul Someşului

Născută pe 5 februarie 1913 în oraşul Râmnicu Vâlcea, Agata Petrescu a ajuns la Cluj-Napoca în 1964 dintr-o fericită fericită întâmplare. Ţinând cont că, pe atunci,. Clujul era un ora