Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cipru promite rezidenţa permanentă pentru cetăţenii chinezi

Publicat in Adevarul, joi 7 februarie 2013 ·

Cipru ar putea cunoaşte o perioadă de reîmprospătare economică datorită chinezilor care intenţioneză să obţină rezidenţă permanentă. Străinii care se mută în Cipru pot dobândi dreptul de a călători în Uniunea Europeană fără vize, astfel încât sectorul imobiliar a înregistrat prima creştere, după ani de zile, potrivit ziarului britanic „The Guardian”. Cipru este una dintre multele ţări din sudul Europei care au fost profund afectate de criza zonei euro, iar preţurile proprietăţilor imobiliare au scăzut cu aproximativ 15% din 2007. Cu toate acestea, un studiu publicat luna trecută a arătat că între lunile august şi octombrie 2012, mai mult de 600 de imobile au fost vândute către chinezi, iar 90% dintre afaceri au fost încheiate în oraşul cipriot Pafos. „Adevărata creştere a venit după luna august, deoarece atunci guvernul a clarificat termenii şi condiţiile referitoare la cetăţenii străini pentru a dobândi rezidenţă permanentă”, a declarat Giorgios Leptos, director al agenţiei imobiliare „Leptos” şi preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie din Pafos. Condiţiile rezidenţei Posibilitatea de a primi rezidenţa permanentă într-o ţară membră a Uniunii Europene a părut o oportunitate imensă pentru asiatici, întrucât le oferă şansa de a călători pe teritoriul UE fără vize. Pentru a obţine calitatea de rezident permanent în Cipru, investitorii din afara UE trebuie să cumpere o proprietate de cel puţin 300.000 de euro. De asemenea, trebuie să facă dovada faptului că nu au antecedente penale şi că dispun de o situaţie financiară bună, acceptând să înfiinţeze un depozit bancar la o unitate bancară locală de minim 30.000 de euro, cu un termen de cel puţin trei ani. Cetăţenii străini pot intra în posesia documentului de rezidenţă în aproximativ 45 de zile. „O locuinţă în Cipru înseamnă să călătoreşti liber în Europa, ceea ce este grozav pentru tineri”, a declarat Lisha Tang, o cl

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie urmată de incendiu la Dedeman Botoşani - 13 persoane, rănite / MS: Patru pacienţi în stare gravă, 2 fiind intubaţi / Nu s-au găsit persoane în centrul comercial / Magazinul, autorizat ISU / Reacţia companiei - FOTO / VIDEO

News.ro acum 18 minute
Autorităţile din judeţul Botoani au activat, vineri, Planul Roşu de Intervenţie după ce s-a produs o explozie urmată de incendiu la magazinul Dedeman Botoşani. 13 persoane au fost rănite, două fiind în stare gravă, fiind intubate. Una dintre victime

Procuror din Iași, trimis în judecată pentru viol: A amenințat și constrâns timp de doi ani o minoră să întrețină raporturi sexuale

HotNews acum 2 ore
Un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru viol, fiind acuzat că a constrâns o minoră prin violență fizică, constând în ținerea, imobilizarea și dezbrăcarea forțată, precum și

Financial Times: Comisia Europeană va recomanda „în această lună” începerea negocierilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova

G4Media acum 2 ore
Comisia Europeană ar urma să recomande în „această lună” începerea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina și Republica Moldova, relatează Sky News. Acest lucru face parte dintr-o încercare de a semnala sprijinul pentru Kiev înainte ca Ungaria să p

Incendiu la liceu: Sute de elevi din Tulcea s-au evacuat singuri. Flăcările au izbucnit la etajul al treilea

Ziare.com acum o ora
ISU Tulcea a anunțat că un incendiu a izbucnit, vineri, 7 iunie, la Liceul Economic din municipiul Tulcea, iar 400 de elevi s-au evacuat. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au anunţat că pompierii au fost anunţaţi prin

(P) George Tuţă: Sunt singurul care poate scăpa Sectorul 1 de coşmarul administraţiei Armand

News.ro acum 33 minute
Pentru fiecare om care e indignat de ultimii 4 ani de indiferenţă şi degradare. Pentru fiecare copil care merită şcoli sigure, parcuri sigure, străzi sigure. Pentru fiecare antreprenor care a aşteptat mult peste termene un răspuns oarecare de la adm

Legătură directă cu Statele: Primul zbor direct către SUA, după 20 de ani, a decolat de pe aeroportul Otopeni

Mediafax acum 3 ore
Zborul companiei aeriene HiSky a decolat de pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Bucureşti la ora 9.00, cu destinaţia New York. Este primul zbor transatlantic direct, cu plecare din România, efectuat de o companie aeriană de linie, după ma

Nicu Covaci, internat la secția ATI a Spitalului Județean Timișoara

Ziua Constanta acum 2 ore
Artistul Nicu Covaci a fost internat la secția ATI a Spitalului Județean Constanța, noaptea trecută, însă colegii săi de trupă au transmis că starea artistului în vârstă de 76 de ani este stabilă, notează Știri pe Surse. „Nicu Covaci este într-o sta

[P] Nicolae Ciucă: Fiecare dintre voi are dreptul și șansa de a-și decide propriul destin. Duminică, votați cu inima!

HotNews acum 10 minute
Dragi români, Nicolae CiucăFoto: PNL Astăzi, la finalul acestei campanii electorale, mă adresez dumneavoastră cu inima plină de mândrie și respect - pentru țara noastră și pentru viitorul nostru comun. Pentru că aceste alegeri ne pun în fața unei de

Încrederea ucrainenilor în Zelenski, la cel mai scăzut nivel după începerea războiului. Sondaj

HotNews acum 30 minute
Aproape 60% dintre ucraineni au în continuare încredere în președintele Volodimir Zelenski după mai mult de doi ani de război, însă acest indicator este la cel mai scăzut nivel din februarie 2022 încoace, iar simpatia pentru liderul de la Kiev este

Și-a spălat covoarele în cea mai nouă arteziană din municipiul Arad / O femeie a fost amendată cu 400 de lei și a fost obligată să curețe zona

G4Media acum 33 minute
O femeie din municipiul Arad a fost prinsă, vineri, de poliţiştii locali, când îşi spăla covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din oraş, aflată în Piaţa Catedralei, reabilitată cu 29 de milioane de lei şi deschisă recent pentru public, transmi

Vremea

București
acum

32°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/32°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Constanta
acum

29°
vin.

19°/29°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

16°/28°
sâm.

16°/25°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
Timisoara
acum

30°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°