"Sony" Corp., cel mai mare exportator de electronice de consum din Japonia, a înregistrat, în perioada octombrie - decembrie 2012, al optulea trimestru consecutiv cu pierderi, din cauza reducerii cererii de televizoare şi a orientării consumatorilor către dispozitivele fabricate de rivalii "Apple" Inc. şi "Samsung Electronics" Co.
Pierderea netă a companiei a fost de 10,8 miliarde yeni (115 milioane dolari), faţă de 159 miliarde yeni în ultimele trei luni din 2011. Analiştii aşteptau un câştig de 21 de miliarde yeni.
Compania preconizează că în exerciţiul fiscal care se va încheia în 31 martie va obţine un profit net de 20 de miliarde yeni, acesta urmând să fie primul câştig anual din ultimii cinci ani. Dar, "Sony" şi-a modificat în sens negativ ţintele de vânzări pe acest an fiscal: 13,5 milioane de televizoare, faţă de 14,5 milioane, cât estima anterior; 15 milioane de aparate foto, de la 16 milioane; 7 milioane de jocuri portabile, de la 10 milioane. Pe segmentul telefoanelor inteligente, "Sony" şi-a menţinut ţinta la 34 de milioane de unităţi.
"Sony" anticipează că divizia sa de televizoare va avea pierderi de 80 de miliarde yeni în acest an fiscal.
De menţionat că, în cel de-al treilea trimestru fiscal, "Sony" a avut cheltuieli de restructurare de 16,7 miliarde yeni, faţă de 4,5 miliarde yeni în anul anterior.
ALINA VASIESCU "Sony" Corp., cel mai mare exportator de electronice de consum din Japonia, a înregistrat, în perioada octombrie - decembrie 2012, al optulea trimestru consecutiv cu pierderi, din cauza reducerii cererii de televizoare şi a orientării consumatorilor către dispozitivele fabricate de rivalii "Apple" Inc. şi "Samsung Electronics" Co.
Pierderea netă a companiei a fost de 10,8 miliarde yeni (115 milioane dolari), faţă de 159 miliarde yeni în ultimele trei luni din 2011. Analiştii aşteptau un câştig de 21 de m