Din cand in cand urmaresc, la Televiziunea Romana(publica), Emisiunea in limba maghiara, Kronikanumita. Cand cad pe faza, ma uit si la Emisiunea in limba germana. Sau ucraineana. Sau romani, indiferent daca e vorbita de romi sau de tigani. Asta vara, la Gura Humorului racorindu-ma, am vazut aproape zilnic secvente dintr-o emisiune in limba poloneza. Presupun ca, in Banat, este si-o editie in limba sarba. Pare-mi-se ca exista si una a comunitatii italiene. Si-n limba chineza, sau coreeana, dac-ar fi, le-as urmari si pe acelea. Asta intrucat aceasta interferare de culturi - chiar de cúlturi - este benefica pentru orice om normal, fara obsesii xenofobe, fara tare ancestrale, care il fac a se crede buricul pamantului. Am crescut intr-un sat unde 90% dintre locuitori erau romani, 9% tigani (romii inca nu se inventasera), 1% evrei. Evreii detineau cele doua-trei dughene, de unde ne aprovizionam cu toate cele, de la ulei si halva (sau marmelada), pana la sticle de lampa si chibrituri. Si inca 101 de lucruri trebuitoare la casa omului. Tiganii - cei din vatra satului - unii stiau a manui nicovala (pe potcovar il chema, desigur, Ghita Fieraru), altii scripca. Sau sapa. Acestia, cu ciurda lor de puradei, lucrau „cu ziua", din primavara pana-n toamna, la gospodarii satului: prasit (de cate ori era nevoie), secerat, cules (porumbul, floarea soarelui), sapat (sfecla, cartofii) s.a.m.d. Sedentari fiind, integrati in viata comunitatii, (aproape) niciodata nu i-ai fi prins cu mata-n sac, sau cersind. Aveau demnitatea unor oameni care muncesc, nu fura, ca sa traiasca. Nici ei (cu atat mai putin noi) nu-i suportau pe „caldararii" oplositi la marginea satului, care numai cu mesteritul caldarilor nu se ocupau, principala lor „munca" fiind manglitul si cersitul. Sa nu uit ghicitul, despre care se poate spune ca e, totusi, o prestare de servicii si o minunata metoda de a intra in ograda s