100 de mii de franci a platit amenda Boris Vian in 1947, an in care aparea acest thriller scris in urma unui pariu cu un editor.
Desigur, cartea a socat inca din titlu. Dar e o fictiune. Vian ramine un mare scriitor, iar romanul cunoaste un success nebanuit pentru o carte scrisa in doar zece zile.
65 de ani mai tirziu, Romania asista neputiincioasa cum o mina de citiva mercenari care isi spun ziaristi, alaturi de citiva patroni de presa, scuipa zi de zi in toate directiile, nu numai pe morminte. Nu mai fac diferenta intre morti si vii. Totul pentru sfintul profit. Alaturi de acesti mancurti carora burta fierbinte de vaca abia smulsa le-a acoperit perfect capetele proaspat rase se lafaie companiile, multinationale sau neaose, care la rindul lor il scuipa in fata pe cel care cu ochii beliti nu mai are de mult puterea sa apuce telecomanda si sa inchida sursa scuipatilor.
Cind in sfirsit apare o initiativa prin care aceste aberatii sa fie daca nu stopate macar aratate cu degetul ca fiind dejectii si nu produse de televiziune, cei care le fac posibile scuipa din nou. Amenintari de data asta.
Asa se face ca un jurnalist, Petrisor Obae, cel care a aratat cu degetul mizeria din presa, o sa fie dat in judecata. Concret: televiziunea familiei Voiculescu a decis sa-l actioneze in instanta, cerindu-i daune de 500.000 de euro pe motiv ca a defaimat imaginea postului TV.
Chiar asa de periculos sa fie un jurnalist care are un site de media? Pai atunci nu e totul pierdut. Inseamna ca s-a produs o bresa in rindul mancurtilor. Le e frica de urmari? Le e frica de faptul ca oamenii vor scuipa pe produsele lor? Se-aude si la multinationale zgomotul universal, de dezgust, al flegmei?
Poate ca asta e raspunsul la intrebarea saptaminalului Die Zeit, “Cum poate supravieţui jurnalismul de calitate?”. Numai ca trebuie facut ceva si din cealalta parte. Adica