Înainte de a împlini 71 de ani, Anca Fusariu a murit, comunicatele de presă spun „în urma unei boli cumplite“. Am cunoscut-o anul trecut, în primăvară, bine dispusă, în apartamentul ei dintr-un bloc de pe strada Turda. O femeie frumoasă, directă, fermecătoare – desigur o cuceritoare în anii de glorie. Este angajată în TVR în 1971, la redacţia Tineret condusă pe atunci de Ionel Bucheru. Era traducătoare, s-a prezentat de curiozitate la concursul organizat de o instituţie deja în vogă. A apărut în fustă mini, s-a descurcat foarte bine, dar Ionel Bucheru a întrebat-o dacă nu mai are alte articole vestimentare în garderobă – televiziunea română nu mai era, în 1971, locul de unde se vedea „America“ cel mai bine. După perioada fericită, în care realizează emisiuni la Tineret şi apoi la Social-Educativ, printre care Ritm, tinereţe, dans, dar şi cîteva Anchete TV, la începutul anilor 80 este salvată de Tudor Vornicu de la munca de propagandă exclusivă, fiind inclusă în echipa reporterilor de laFotograme din realitate, un avatar al Transfocatorului (magazin de reportaje) difuzat joi seara (1983 – alături de Carmen Dumitrescu, Alexandru Stark, Tudor Vornicu). A lucrat apoi la La sfîrşit de săptămînă, alături de cel care i-a fost mentor. A realizat şi reportaje de propagandă, în era „intermediară“ a TVR, multe din ele în ţară, în emisiuni de genul Călătorie în ţara mea. Dar s-a văzut obligată să filmeze, la sfîrşitul anilor 1980, şi reportaje omagiale, despre care mi-a povestit, amuzată – acum – că trebuiau însoţite de un comentariu preluat adesea integral din articole publicate în Scînteia.La un moment dat, cu cîteva săptămîni înainte de căderea regimului, a fost chemată de ultimul director al TVR dinainte de 1989, Petre Constantin, care îi reproşează că numele Nicolae Ceauşescu nu apare citat de suficiente ori. Ajunsă acasă, reciteşte textul şi-şi dă seama că numel