Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucian Mândruţă, pe pagina sa de Facebook: „Azi sunt şi eu secui. Primul din Argeş!“

Publicat in Adevarul, vineri 8 februarie 2013 ·

Jurnalistul Lucian Mândruţă a publicat pe pagina sa de Facebook o serie de reacţii cu privire la „războiul steagurilor“, el scriind că „patriotismul înseamnă să fii domn, iar adevăratul român este cel care se luptă în fiecare zi ca ţara lui să fie iubită de alţii, nu doar de ai lui“.

„Nu înţeleg ce avem cu steagul Ţinutului Secuiesc. Unde te duci în Occident, fiecare provincie are steagul ei istoric, festivalul, marca de brânză, librăria şi castelul. (...) De ce n-am avea şi noi?“ se întreabă el, adăugând că toate acestea „spun câte ceva despre loc“.

„Şi în fond ce-avem cu maghiarii? Nu e adevărat că sunt acolo de 1.000 de ani minim? Nu e adevărat că apărau graniţa? Ştie vreun român în câte bătălii au murit maghiarii ca să apere Transilvania de turci şi de tătari?“, mai scrie Lucian Mândruţă.

Jurnalistul precizează că, în opinia sa, „scandalul cu steagul Ţinutului Secuiesc nu face decât să dea apă la moară teoriei extremei drepte ungureşti că românii-s primitivi şi să ajute naţionalismul abject de ambele părţi“.

„Dragi maghiari, pentru că sunteţi cetăţeni români ca şi mine, simbolurile voastre istorice sunt şi ale mele“, scrie el şi adaugă: „Azi sunt şi eu secui. Primul din Argeş!“.

Într-o altă postare care se referă la acelaşi subiect, Mândruţă vorbeşte despre patriotism: „Patriotismul, dragă române, înseamnă să fii domn. Domn cu ungurii, evreii, ţiganii, bulgarii, nemţii, turcii şi tătarii. Domn înseamnă să accepţi că identitatea lor are exact la fel de multe drepturi să exprime ca identitatea ta. Chiar şi în felul acela în care îţi contrazice credinţele, dogmele şi poveştile înălţătoare pe care le-ai învăţat sub numele de istorie“.

„Ion egal Istvan egal Johann egal Iosit egal...“, încheie el.

Postând o fotografie care arată steagul Moldovei pe cetatea Neamţului, el comentează: „Ce caută steagul Moldovei pe cetatea N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Teleorman: Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova-Bucureşti Nord au deraiat/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie/ În tren sunt circa 200 de călători/ Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale/ CFR Călători anunţă anchetă - FOTO

News.ro acum 58 minute
Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova - Bucureşti Nord au deraiat, marţi seară, în judeţul Teleorman. Potrivit CFR SA, în tren s-ar afla circa 200 de călători. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie. Pompierii afirmă că, din primel

Hunter Biden a fost găsit vinovat de posesie ilegală a unei arme de foc

HotNews acum 48 minute
Fiul președintelui american Joe Biden, Hunter Biden, a fost găsit vinovat marți de o instanță penală federală de deținere ilegală a unei arme de foc în 2018, perioadă în care era dependent de droguri, a anunțat presa americană. Hunter Biden si sotia

Iohannis a convocat CSAT pe 20 iunie. Este așteptată o decizie legată de sistemul Patriot pentru Ucraina

HotNews acum 20 minute
Președintele Klaus Iohannis a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru ziua de joi 20 iunie, ora 13. În reuniunea de la Palatul Cotroceni va fi analizată și posibilitatea transferului către Ucraina a singurului sistem sol-aer Pa

Ministerul Apărării anunţă începerea oficială a lucrărilor la prima pistă de decolare-aterizare construită în ultimii 30 de ani / Investiţie de peste 12 miliarde de lei

News.ro acum 34 minute
Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a marcat, marţi, la Baza 57 Aeriană ”Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino" de la Mihail Kogălniceanu a începerea lucrărilor de construcţie a unei noi piste de decolare-aterizare. ”La finalul acestei acti

Klaus Iohannis: Românii vor să fie apăraţi şi românii sunt apăraţi de NATO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, după Summitul B9 care a avut loc, marţi la Riga, că „românii vor să fie apăraţi şi românii sunt apăraţi de NATO”. „În acest sens, astăzi am avut câteva intervenţii şi aş rezuma poate, foarte pe scurt. Pentru n

Cod roşu de grindină şi vijelie puternică, în judeţul Iaşi

News.ro acum 2 ore
Aproape 30 de localităţi din judeţul Iaşi sunt, marţi seară, sub avertizare Cod roşu de grindină de dimensiuni mari şi vijelie puternică - rafale de peste 80-90 de kilometri pe oră. Potrivit Administraţiei Naţionele de Meteorologie (ANM), a fost emi

Este oficial Nicolae Ciucă anunță că PNL va avea candidat propriu la alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, după întâlnirea cu liderul PSD Marcel Ciolacu, că PNL va avea propriul candidat la prezidenţiale şi urmează să stabilească în forurile de conducere ale partidului nominalizarea. El a precizat că a d

Descoperire macabră în Oradea! Cadavrul unei femei a fost găsit într-o remorcă

Ziua Constanta acum 9 ore
Locuitorii dintr-o zonă din Oradea au avut un șoc marți dimineața! Într-una dintre parcările de lângă blocuri, într-o mică remorcă acoperită cu prelată, a fost găsit un cadavru. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție, Criminaliști și

Femeie salvată din Dâmbovița de doi polițiști de la Rutieră și un luptător SIAS. Detalii despre intervenția urgentă din București

Ziare.com acum 2 ore
Brigada Rutieră București a anunțat că doi polițiști aflaţi în timpul serviciului şi un luptător SIAS aflat în timpul liber au salvat marţi, 11 iunie, o femeie care se afla în apele râului Dâmboviţa. Potrivit Brigăzii Rutiere, în jurul orei 13.40, p

Activiştii pentru drepturile animalelor au vandalizat portretul oficial al regelui Charles al III-lea - VIDEO

News.ro acum 58 minute
Activiştii pentru drepturile animalelor din cadrul grupului britanic Animal Rising au vandalizat marţi, un portret oficial recent al regelui Charles al III-lea, realizat de artistul Jonathan Yeo. A fost un mod de a protesta împotriva Societăţii Rega

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/33°
joi

19°/25°
vin.

18°/30°
Iasi
acum

23°
mar.

19°/30°
mie.

16°/23°
joi

17°/21°
vin.

17°/25°
Constanta
acum

31°
mar.

20°/31°
mie.

20°/25°
joi

20°/23°
vin.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/24°
mie.

15°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
mar.

18°/24°
mie.

16°/23°
joi

13°/23°
vin.

14°/26°