Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce s-a întâlnit Radu Stroe cu reprezentantul Ambasadei SUA

Publicat in Ziua Veche, vineri 8 februarie 2013 ·

Liberalizare a regimului de vize pentru cetăţenii români care călătoresc în SUA a fost unul dintre subiectele discutate de ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, care s-a întâlnit vineri, la sediul MAI, cu Duane Butcher, însărcinat cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti.

În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au evidenţiat rezultatele foarte bune obţinute în cadrul cooperării poliţieneşti, cu accent pe combaterea criminalităţii organizate, în special a celei din domeniul informatic. De asemenea, au fost trecute în revistă o serie de priorităţi aflate pe agenda bilaterală în domeniul afacerilor interne, fiind evocată excelenta cooperare dintre autorităţile române de resort şi agenţiile americane de aplicare a legii.

În acest sens, au fost apreciate programele de pregătire oferite de Biroul de Securitate Diplomatică al Ambasadei SUA la Bucureşti, Academia Naţională FBI din Quantico, precum şi activităţile de formare desfăşurate în parteneriat cu Biroul de Cooperare în domeniul Apărării şi Centrul European de Studii de Securitate George C. Marshall din Germania.

Intensificarea şi diversificarea oportunităţilor de cooperare în domenii specifice de interes comun a reprezentat o altă prioritate majoră în ansamblul relaţiilor bilaterale care a fost adusă în discuţie de către cei doi oficiali.

Din această perspectivă, a fost evidenţiată necesitatea extinderii cadrului juridic actual prin semnarea unor noi instrumente de lucru care să reglementeze schimburi de bune practici şi informaţii subsumate obiectivului de liberalizare a regimului de vize pentru cetăţenii români care călătoresc în SUA, respectiv de accedere a României în Programul Visa Waiver.

Vor fi continuate în acest sens contactele de lucru cu Ambasada SUA la Bucureşti şi Consulatul General pentru a parcurge împreună etapele convenite în vederea consolidării profilului de cooper

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Licitații - 5 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Subscrisa SOLVENDI S.P.R.L., cu sediul în Cluj-Napoca, str. Piteşti, nr. 18, et. III, jud. Cluj, în calitate de lichidator judiciar al COM NICO SERV SRL (în faliment, in bankruptcy, en faillite), cu sediul în Bucureşti, B-dul. Iuliu Maniu, nr. 594,

Novak Djokovic s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări! Cine va fi noul lider mondial

Ziua Constanta acum 11 ore
Tenismanul sârb Novak Djokovic, deţinătorul titlului, s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări la genunchiul drept. Anunțul a fost făcut de organizatorii turneului de Mare Şlem din capitala Franţei, scrie presa internaţională citată

Cod roşu de vijelie şi grindină de mari dimensiuni, în judeţul Brăila

News.ro acum 7 ore
Zece localităţi din judeţul Brăila se află, marţi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu descărcări electrice şi grindină de mari dimensiuni. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip nowcasting Cod roşu, valabi

Nicuşor Dan a depus plângere penală în cazul documentului privind presupusa colaborare cu Securitatea

Mediafax acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a depus plângere după ce în spaţiul public a apărut un document potrivit căruia acesta ar fi colaborat Securitatea. Nicuşor Dan a depus plângere penală pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în

Predoiu, despre ancheta în dosarul de trafic de migranţi în care sunt implicaţi angajaţi ai MAI: Această acţiune demonstrează faptul că nu tolerăm niciun caz de corupţie, indiferent unde îl identificăm

News.ro acum 10 ore
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, în legătură cu ancheta în dosarul de trafic de migranţi în care sunt implicaţi foşti şi actuali angajaţi ai MAI, că se încadrează în politica de ”toleranţă zero la corupţie şi de curăţenie generală î

UPDATE - România a remizat cu Bulgaria, scor 0-0, în penultimul meci amical înainte de Euro-2024

News.ro acum 6 ore
Echipa României încheiat la egalitate, scor 0-0, cu naţionala Bulgariei, în penultimul susţinut de tricolori înainte de Euro-2024, marţi, pe Stadionul Steaua. În minutul 51, Dennis Man a ratat o lovitură de la 11 metri acordată după un fault asupra

Mama lui Vlad Pascu scapă și de controlul judiciar / Decizia nu este definitivă

G4Media acum 11 ore
Miruna Pascu, mama lui Vlad Pascu, care în vara 2023, fiind drogat, a produs un accident în stațiunea 2 Mai în care au murit doi tineri, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată marți de Tribunalul București, dar nu este definitivă

Franța are deja instructori care lucrează în Ucraina, a afirmat șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov. "Ei reprezintă o ţintă legitimă a forţelor noastre armate"

Ziare.com acum 8 ore
Aflat într-un turneu în Africa, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat marți, 4 iunie, că Franța are deja instructori care "lucrează în Ucraina" şi dă asigurări că prezenţa lor în această ţară "este confirmată prin destul de multe fapte"

Israelul semnează un acord cu SUA pentru cumpărarea a încă 25 de avioane de luptă F-35 pentru 3 miliarde de dolari

Mediafax acum 8 ore
Ministerul israelian al Apărării a semnat oficial marţi un acord cu Statele Unite pentru achiziţionarea unei a treia escadrile de avioane de luptă F-35. Acordul include 25 de avioane de luptă construite de Lockheed Martin, în valoare de trei miliard

Carlos Alcaraz e din nou în semifinale la Roland Garros, unde îl va întâlni pe Jannik Sinner

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Carlos Alcaraz (21 de ani, 3 ATP) a trecut de Stefanos Tsitsipas (25 de ani, 9 ATP) cu 6-3, 7-6 (3), 6-4 în sferturi” la Roland Garros. Pentru un loc în finală, spaniolul se va duela cu

Vremea

București
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

19°/32°
vin.

19°/32°
sâm.

21°/32°
Iasi
acum

15°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

18°
mie.

18°/26°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

12°/22°
joi

14°/25°
vin.

16°/26°
sâm.

16°/27°
Timisoara
acum

11°
mie.

11°/26°
joi

16°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/31°